Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, apreciază că România are nevoie de cel puţin 9-10 ani pentru a ajunge la un nivel al PIB-ului pe locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare de 60% din media UE, fără de care este puţin probabil să fie primită în zona euro.
“La sfârşitul anului trecut, PIB/locuitor în România ajustat la paritatea puterii de cumpărare era de 50% din media UE. Ţările cele mai sărace care au fost primite până în prezent în zona euro au fost Estonia, în 2011, cu un PIB-locuitor ajustat de 66% din media UE, şi Letonia, în 2014, cu un PIB/locuitor ajustat de 60% din media UE. Este puţin probabil ca zona euro să-şi deschidă porţile unui stat-candidat având un PIB/locuitor mai mic decât nivelurile amintite, deoarece ar însemna să îşi creeze probleme şi să creeze probleme şi statului respectiv“, a afirmat Lazea, care a precizat că acestea sunt opiniile sale şi nu angajează BNR.
Pentru a ajunge la 60% din media UE la PIB pe locuitor ajustat, a arătat Lazea, România ar trebui să crească timp de nouă-zece ani cu 2 puncte procentuale mai mult decât media europeană.
De exemplu, atunci când UE îşi va relua ritmul mediu de creştere de 1,5% pe an, România va trebui să crească sustenabil cu minim 3,5% pe an.
Problema, a adăugat Lazea, este aceea că PIB-ul potenţial al României în condiţiile actuale, aşa cum este determinat de factorii obiectivi care îl compun (capital, forţă de muncă, productivitatea totală a factorilor) este de circa 2% pe an.
PIB-ul efectiv poate varia cu +/ -1% faţă de PIB potenţial, în funcţie de anul agricol mai bun sau mai slab. Politicile nominale (monetare, fiscală) pot stimula doar temporar o creştere a PIB peste potenţial. Pentru o creştere sustenabilă, de durată, este nevoie de politici în sfera reală a economiei, care să potenţeze cei trei factori de producţie – capital, forţă de muncă, productivitate, a explicat Lazea.
Înainte de criză, România avea un potenţial de creştere a PIB de 5% pe an, care s-a redus la 2% după criză, din cauza reducerii semnificative a investiţiilor străine directe, a scăderii numărului populaţiei apte de muncă, precum şi creşterii modeste a productivităţii.
Economia a trebuit să se ajusteze la intrări de investiţii medii anuale cu 5 miliarde de euro mai mici în 2009-2013, faţă de 2004-2008. O modalitate de a compensa acest handicap ar fi fost atragerea în totalitate a fondurilor europene, dar de abia în 2013 intrările nete de fonduri europene au atins 4 miliarde euro. Forţă de muncă s-a diminuat semnificativ în acelaşi interval, ca urmare a intrărilor mai mici ale tinerilor care au împlinit 18 ani (253.000 pe an faţă de 364.000 pe an), consecinţă a scăderii natalităţii după Revoluţie.
Nici la productivitatea factorilor – energointensitate, plăţi electronice, calitatea învăţământului – România nu stă mai bine, a precizat Lazea.
În opinia lui Lazea, soluţiile ar fi creşterea absorbţiei fondurilor europene, stimularea rămânerii în cadrul forţei de muncă a persoanelor din categoria de vârstă 65-74 de ani, care sunt capabile şi dornice să muncească, şi investiţiile în învăţământ.
