Acasă Stiri ExterneAsia Pacific Protocol cu chinezii pentru vize

Protocol cu chinezii pentru vize

de A

CHINA Marele ZidChina reprezintă o piaţă ţintă pentru România, de unde încearcă să atragă cât mai mulţi turişti în România, cele două ţări urmând a semna în două săptămâni un protocol de colaborare care să faciliteze acordarea vizelor.

„Împreună cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), încă din noiembrie, am depus la Minister şi am cerut deblocarea situaţiei vizelor şi facilitarea lor. Odată cu noul Guvern, s-a vorbit, am trimis adresă către MAE (Ministerul Afacerilor Externe, n.r.) şi către IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări, n.r.), cei care se ocupă de circulaţia străină pe teritoriul României, ne-am întâlnit în şedinţă de lucru acum două săptămâni (…) În maximum două săptămâni se va semna protocol între IGI, MAE, ANT şi asociaţiile agenţiilor de turism, astfel încât să deblocăm situaţia vizelor cu China”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Anca Pavel Nedea.

Potrivit acesteia, un turist chinez ar putea primi viza pentru România în maximum şapte zile. Însă acest termen nu va fi valabil şi pentru turiştii români care merg în China. Preşedintele ANT afirmă că Ambasada Chinei de la Bucureşti a dat permisiune ca românii care pleacă în China să nu mai fie nevoiţi să vină să îşi depună actele pentru viză, ci, dacă vin printr-un touroperator, acel touroperator va veni cu toate paşapoartele şi vor putea obţine viza.

Şeful ANT a menţionat că va fi necesară o vizită oficială în China. De altfel, România are la Beijing un birou de promovare turistică.

„Turismul nu vorbeşte limbaj politic, nu vorbeşte de problemele şi contextul internaţional”, precizează Nedea.

De asemenea, o delegaţie a României a fost săptămâna trecută la Moscova, formată din preşedintele ANT, Anca Pavel Nedea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Aurelian Marin, precum şi 20 de tour-operatori români specializaţi pe incoming, cu scopul de a atrage cât mai mulţi turişti ruşi în staţiunile româneşti. Jucătorii locali din turism vor să profite mai ales de contextul internaţional şi să atragă măcar o parte din turiştii ruşi care până acum îşi făceau vacanţele în Turcia, o piaţă care acum are de suferit din punct de vedere turistic, din cauza atentatelor.

Nedea precizează totodată că, până acum, România nu a fost promovată în Rusia. De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Turism va organiza în următoarele luni, împreună cu mai mulţi touroperatori români, caravane şi roadshow-uri în Rusia, menite să atragă cât mai mulţi turişti ruşi în staţiunile balneo din România, în Delta Dunării sau Maramureş. Autorităţile speră să atragă anul acesta şi în 2017 aproximativ 100.000 de turişti anual.

„Am stabilit împreună cu mediul privat oportunitatea de a organiza caravane, roadshow-uri pe teritoriul Federaţiei Ruse, dincolo de Moscova, unde avem posibilitatea de a accesa 15 milioane de posibili turişti, măcar o mică parte dacă am accesa tot ar însemna o creştere a incoming-ului şi generarea de consum turistic pe piaţa românească. Dar pot fi exploatate şi alte regiuni cu mare interes pentru tot ce înseamnă balneo, wellness, parte de turism de sănătate, pachete integrate leisure-Delta Dunării, pachete pe Maramureş, pe turism cultural, pe turism istoric, de ce nu, foarte important, pe turism religios, pentru că sunt ortodocşi, la fel ca şi noi. Foarte important, la fel ca şi trendul internaţional, şi consumatorul de pe piaţa rusă preferă pachete regionale. În acest sens, prospectăm colaborări cu pieţe ca Ungaria, Bulgaria, ca să putem aduce împreună pachete de vizitare pe regiuni”, afirmă Anca Pavel Nedea.

În plus, ANT, împreună cu mediul privat, vrea să organizeze info-tripuri prin care să aducă reprezentanţi ai mass-media ruse, bloggeri, touroperatori din Rusia, pe teritoriul României. Preşedintele ANT estimează că în lunile martie, aprilie să fie deja derulate o parte din aceste acţiuni.

Rusia este de altfel a patra piaţă turistică a lumii, turiştii ruşi fiind obişnuiţi cu servicii de înaltă calitate, gen Antalya, Grecia.

„Ruşilor le place să se distreze, să meargă în cluburi, deci le putem oferi pachete în staţiuni precum Mamaia, dar şi în staţiuni balneo, unde avem între cei mai buni specialişti din întreaga lume. Avem însă nevoie de infrastructură”, afirmă preşedintele ANT.

Altfel, Asociaţia Litoral Delta Dunării a lansat un program dedicat turiştilor ruşi, similar „Litoralului pentru toţi“. Astfel, prin acest program – botezat „Litoralul pentru ruşi“ – turiştii vor beneficia de preţuri foarte mici pentru cazare în hotelurile care vor intra în acest program, în lunile mai şi septembrie. Preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că preţurile la cazare vor fi sub 10 euro/noapte/persoană la hoteluri de 4 stele, astfel încât litoralul românesc să devină mai competitiv decât piaţa Bulgariei.

Reprezentanţii ANT spun însă că această ofertă de 10 euro “a făcut foarte mult rău”.

„În primul rând industriei, eforturilor pe care le-a făcut România să puncteze aşa ceva, a făcut mare rău. Eu a trebuit să primesc şi părerile celor din industrie care au crezut că noi, tot prin autoritate, am pus la cale, s-a creat o mare neînţelegere. Cel mai mare duşman al doamnei Corina Martin e doamna Corina Martin. A avut întotdeauna eforturi bune pe promovare, le salutăm. Dar nu ai voie să ieşi, să lansezi sume, cifre, fără nici cea mai mică consultare cu mediul privat, chiar dacă din experienţă ştie că reuşeşte să facă asta. Viciezi posibilitatea touroperatorilor din România să facă nişte deal-uri bune”, a spus Nedea.

La rândul său, Gheorghe Fodoreanu – preşedintele Comisiei de Incoming a ANAT, afirmă că cererea rusească este completă, turistului rus îi plac circuitele. Acesta subliniază însă că este absolut necesar ca în hotelurile din staţiunile româneşti să existe şi vorbitori de limbă rusă.

din aceeasi categorie