Reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (CIS) au anunţat, într-o întâlnire cu mass media, lista scurtă de priorități ce trebuie urmărite de către autoritățile din România pentru a crea condițiile creșterii investițiilor în capacități de energie regenerabilă.
Reamintim, România și-a asumat, în fața Uniunii Europene, angajamentul de a crește ponderea “energiei verzi” de la 17,6% în 2005, la 24% in 2020.
Deși, în 2008, a fost aprobată Legea 220, care definește cadrul de stimulente pentru investițiile în acest domeniu, iar în 2010, prin Legea 139, s-au adus modificări primei variante de promovare a energiilor verzi, autoritățile de la Bruxelles nu au fost notificate oficial privind legislaţia naţională. În consecință, legea nu este aplicată. “Sectorul energiei regenerabile funcționează în cadrul unei legislații vechi din 2004, iar investitorii își amână planurile de dezvoltare a capacităților de producție”, a declarat preşedintele grupului de lucru pentru energie al CIS, Frank Hajdinjak.
Conform estimărilor CIS, cu reglementările și legislația potrivite, România ar putea atrage investiții în valoare de peste 5 miliarde de euro în următorii trei ani, doar în energie eoliană.
Sectorul energiei regenerabile poate avea un impact direct asupra economiei românești, nu numai prin contribuția la bugetul de stat, dar și prin crearea de noi locuri de muncă. De exemplu, la nivelul Uniunii Europene, această industrie a creat 1,5 milioane de noi locuri de muncă până acum (potrivit datelor Comisiei Europene) și se estimează că alte 1,5 milioane de noi slujbe se vor adăuga, până în 2020 (în condițiile atingerii țintelor de capacitate asumate la nivelul Uniunii de către țările membre).
Competitivitatea industiei, o balață comercială favorabilă și investițiile directe reprezintă trei dintre pilonii importanți pe care se sprijină revenirea economiei românești. Pentru a atrage capital la un cost rezonabil trebuie, însă, îndeplinite câteva condiții de bază: un mediu economic atractiv și un cadrul legal stabil și predictibil.
“Cum investiția medie într-o capacitate de generare din acest sector se ridică la 100 milioane de euro, nu există niciun investitor capabil să susțină un plan de investiții care să primească o asemenea finanțare în absența unui cadru legislativ clar, stabil și prietenos”, a susținut Frank Hajdinjak.
Măsuri urgente
Conform reprezentanţilor CIS, cele mai urgente acţiuni pe care autorităţile ar trebui să le întreprindă se referă la: implementarea cu prioritate a legislatiei (primare și secundare); garanții în legatură cu prețul minim al certificatelor verzi după 2016, alocarea finală și validitatea certificatelor, precum și procedura în cazul certificatelor în exces; măsuri pentru asigurarea unui cadru legislativ stabil pe termen lung.
“La aceasta dată, autoritățile române au trimis la Directoratul pentru Competiție al Uniunii Europene o propunere privind posibilitatea de a revizui schema de acordare a certificatelor verzi, începând cu anul 2017, în funcție de profitabilitatea proiectelor implementate până la data respectivă. Această abordare afectează planurile de afaceri pe termen lung și capacitatea de finanțare a proiectelor, dacă nu este respectat principiul numit “grandfathering”, așa cum a solicitat Directoratul. Acest principiu asigură respectarea unor reguli clare pentru proiectele existente, versus cele viitoare. Stabilitatea este extrem de importantă atunci când este vorba despre proiecte care necesită investiții medii de 100 milioane de euro, derulate pe o perioadă de cel puțin doi ani”, a mai spus Hajdinjak.
Reamintim, legislaţia aprobată în prezent de Parlamentul României precizează, de exemplu, că, pentru energia eoliană, se acordă 2 certificate verzi pentru un MWH până în 2017, şi un singur certificat – din 2017 până în 2025. În corespondenţa purtată de autorităţile de competiţie de la Bucureşti cu cele de la Bruxelles se arată că, dacă profitabilitatea companiilor care produc electricitate din vânt este prea mare, pentru un MWh eolian, după 2017, s-ar putea acorda mai puţin de un certificat verde sau chiar deloc. Reprezentanţii CIS propun ca acele proiecte demarate înainte de anul 2017 să beneficieze de un certificat verde/MWh în continuare, iar cele noi – să se supună eventualelor modificări legislative de după anul 2017.
O altă acţiune pe care autorităţile române ar trebui să o întreprindă se referă la accesul la sistemul național de transport al energiei. “Capacitatea redusă de a prelua energia generată devine o barieră foarte importantă pentru investiții, mai ales în dezvoltarea proiectelor mari de generare. Situația din Dobrogea se repetă în Moldova, în ceea ce privește disponibilitatea rețelei”, a mai spus Hajdinjak.
Anulare de investiţii
Pe de altă parte, co-preşedintele grupului de lucru pentru energie al CIS, Jean Valvis, a declarat că, pentru valorificarea celor trei milioane de hectare care nu sunt propice agriculturii, dar care se pretează culturilor din care se poate obține biomasa solidă, este necesară menținerea numărului de trei certificate verzi pentru investițiile în astfel de capacități. De asemenea, el propune completarea cadrului legislativ cu aspecte ce lipsesc, în legatură cu alte tipuri de energie regenerabilă: co-ardere pentru instalații reabilitate, încalzire, răcire și altele.
„După doi ani, încă se discută despre modificări la Legea 220/2008. Perspectivele întârzierii aplicării legislaţiei sau modificării ei pe parcurs nu incită la investiţii. Avem perspectiva atât a întârzierii, cât şi a modificării legii (…) Dacă se va face vreo modificare a legii, anulez orice investiţie”, a mai spus Jean Valvis. Acesta a precizat că nu poate admite nici cea mai mică reducere a stimulentelor, deoarece nu o permit planurile sale de investiţii.
Reamintim, conform Legii 139/2010, pentru energia electrică produsă în microhidrocentrale (MHC) noi, producătorii primesc 3 certificate verzi (CV), 2 CV – dacă MHC-urile sunt retehnologizate şi un CV – pentru fiecare 2 MWh din MHC-urile vechi şi neretehnologizate. Până în anul 2017, producătorii primesc 2 CV şi un certificat în perioada 2018 – 2025, pentru 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din surse eoliene. Pentru producerea de energie din biomasă, biogas, geotermală etc – se acordă 3 CV. Cele mai multe certificate verzi, 6, vor primi producătorii de energie electrică din energie solară.
Pentru perioada 2008-2025, certificatele verzi se vor putea tranzacţiona la o valoare minimă de 27 euro/certificat şi o valoare maximă de 55 euro/certificat, valoare indexată cu inflaţie medie a UE 27. Astfel, anul acesta costul minim al unui certificat verde este de 27,567 euro (118,33 lei), iar maxim – 56,155 euro (241,04 lei).
Legea 139/2010 prevede şi paşii ce trebuie urmaţi pentru atingerea, graduală, a ţintei de “energie verde”. Astfel, în 2011, cota obligatorie este de 10%, în 2012 – 12%, în 2013 – 14% (…), iar în 2020 – 20%. Conform legislaţiei, “furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi (CV) egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii stabilite pentru anul respectiv şi cantitatea de energie electrică, exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali”. Pe de altă parte, furnizorul care nu realizează cota obligatorie anuală va trebui să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate la valoarea de 110 euro, indexat cu inflaţia medie a UE 27 (anul acesta, costul unui CV neachiziţionat este de 112,31 euro – 482,09 lei).


