Acasă MediuDezvoltare Durabila Proiect de nou Cod Silvic cu contestări

Proiect de nou Cod Silvic cu contestări

de L M

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru un nou Cod Silvic, ce se vrea adus în actualitate; vechiul cod a fost adoptat în 2008 și a suferit foarte multe modificări și completări. Se pare că noul Cod Silvic va fi centrat pe lupta împotriva tăierilor ilegale și o mai bună supraveghere a fondului forestier, scriptic și faptic. Propunerea nu este agreată de organizațiile neguvernamentale, care consideră că proiectul va deschide calea unor probleme mult mai grave decât cele pe care susține că le va rezolva. Parlametul va fi forul decizional, dar proiectul noului Cod Silvic trebuia adoptat de Guvern, fiind jalon în PNRR.

„Poate că nu ar fi existat zi mai potrivită decât ziua de astăzi, pentru că este ziua internațională a pădurilor și am aprobat în Guvernul României proiectul de lege care reglementează noul cod silvic. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat prim-ministrului și acesta a fost de acord cu o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, joi, la breafindul de presă, după ședința de Guvern.

„Este primul Cod Silvic din 2008 și până astăzi, este scris de la zero și este născut într-un context firesc. Pentru că am aprobat în anul 2022 Strategia Naţională pentru Păduri, mai exact Strategia Națională pentru Păduri 2030 și un al doilea pas al acestei întregi situații a fost elaborarea noului Cod Silvic. Aş mai spune că elaborarea proiectului de lege a fost finanțată din PNRR, că ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, că răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la pădurile țării și că asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în materie”, a precizat demnitarul.

Noi prevederi

„Noul Cod Silvic, elaborat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, stabilește și cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor și tăierilor ilegale.

De asemenea, este reglementat sistemul de sancțiuni penale și regimul măsurilor asiguratorii și confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport, suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri, retragerea și, după caz, rechemarea imediat de pe piață a produselor obținute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârșirii unor fapte care sunt încadrate ca infracțiuni. Sunt introduse noi infracțiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică și falsul în declarațiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.

O altă prevedere stabilește înfiinţarea Registrului Forestier Naţional pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluși toți proprietarii de pădure din România, pentru facilitarea prin modalități informatice a avizărilor și raportărilor între diferite entități publice și monitorizarea implementării serviciilor silvice.

Totodată, se înființează Consiliul Național pentru Silvicultură, care va avea rol de a urmări exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic.

Se stabilesc clar obligațiile și drepturile proprietarilor de terenuri forestiere, diferența pentru proprietățile forestiere de până la 10 ha și proprietățile forestiere de peste 10 ha.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic se referă la interzicerea tăierii la ras. Astfel, se extinde suprafața unde sunt interzise aceste tăieri la ras la parcurile naturale și toate ariile naturale protejate din România.

Proiectul de lege introduce conceptul de „insule de îmbătrânire”, un mecanism prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menținerea biodiversității, vor fi protejate de tăieri. De asemenea, se dublează suprafața minimă acoperită cu arbori, necesară pentru categoria de folosință pădure, de la 0,25 ha la 0,5 ha.

Potrivit noului Cod silvic, statul va putea să își asume împădurirea terenurilor care au fost despăgubite și abandonate de proprietar. În plus, Codul introduce termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că terenurile agricole vor putea fi mai ușor împădurite. În același timp, este reglementată acordarea de compensații financiare de la bugetul de stat pentru restricțiile impuse și dezavantajele create prin conservarea biodiversității habitatelor forestiere.

Proiectul de lege definește interesele și incompatibilitățile pentru personalul domeniului silvic și va statuta faptul că cetățenii se vor putea plimba pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din țară.

Procesul de elaborare a Noului cod silvic a început în martie 2023 și s-a desfășurat în cadrul proiectului „Reforma sistemului de management și a celui de guvernanță în domeniul forestier prin dezvoltarea unei Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității, completează comunicatul Guvernului.

Opoziția ONG-urilor

WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) și-a reafirmat dezacordul cu privire la proiectul de Cod Silvic, multe dintre prevederi considerându-le în contradicție cu principiile pe care susține că le implementează. De altfel, organizația a atenționat de mai multe ori că noul Cod Silvic produce probleme mai mari decât cel actual.

„Considerăm că prevederile noului proiect contravin flagrant direcțiilor strategice de acțiune stabilite prin Strategia Națională pentru Păduri (SNP30), ceea ce înseamnă că firul roșu al reformelor necesare pentru sectorul forestier din Romania este practic deturnat. Toate argumentele și propunerile tehnice pe care le-am susținut au fost în esența lor ignorate. Același lucru s-a întâmplat și cu mai toate soluțiile exprimate de Consiliului Economic și Social (CES), care prin avizul transmis a scos în evidență elemente-cheie care ar fi trebuit introduse în noul proiect de lege”, se arată într-un comunicat de presă al WWF.

„Vreme de peste trei ani, Guvernul a construit alături de factorii interesați invitați să se implice,  o viziune pentru păduri, pe care si-a asumat-o cu mândrie ca jalon al PNRR. Însă, după niciun an, același Guvern o aruncă practic la maculatură. Un „artificiu” prin care Romania irosește o șansă istorică pentru a pune bazele unor politici clare și sănătoase pentru păduri. Spunem asta pentru că, odată ajuns în Parlament, este foarte greu ca o sumă de amendamente disparate să reușească să transpună direcțiile strategice asumate de România și să dea coerența și predictibilitatea necesare pentru o lege cu o astfel de importanță”, a declarat Radu Vlad, managerul programelor de păduri și proiecte regionale la WWF-România.

Printre cele mai grave implicații pe care le aduce noul proiect de lege se numără legalizarea creșterii necontrolate a exploatărilor de lemn. „Este subminat practic principiul continuității recoltelor sustenabile de lemn. Se va putea tăia mai mult si mai ieftin, fără a se ține cont de impactul cumulat pe care exploatările le vor genera la nivel de peisaj forestier, cu riscuri majore legate de conservarea pădurilor și de dezvoltarea unei bioeconomii durabile”, susține comunicatul. Potrivit WWF, „se va putea tăia atât cât poate „înghiți” piața lemnului. Visul industriei de prelucrare primară și soluția inedită a Guvernului pentru a rezolva problema recoltărilor ilegale”.

În plus, nu este instituită o reformă clară a sistemului de combatere a exploatărilor ilegale. „Rămânem cu același sistem ineficient centrat pe marcarea arborilor, valorificarea lemnului pe picior și identificarea cioatelor nemarcate. Este un sistem care nu produce probe concludente în instanță, nu funcționează ca prevenție ci, dimpotrivă, generează conflicte de interese sistemice și sufocă orice efort privind eficiența administrativă”, arată comunicatul.

WWF susține că nu creează un cadru clar de promovare a valorificării superioare a lemnului și aplicarea principiilor utilizării în cascadă a lemnului. Vor apărea deficiențe semnificative în ceea ce privește integrarea conservării biodiversității în managementul forestier și se dă unda verde pentru împroprietăriri din fondul forestier proprietate publică, care a fost și înainte de 1945 în proprietatea statului. Urmează noi valuri de retrocedări controversate și o fărâmițare administrativă artificială a fondului forestier național.

„Toate acestea, pe fondul liberalizării tăierilor, vor revigora haosul în păduri”, completează comunicatul.

 

din aceeasi categorie