Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, preconizează să demareze un program prin care sobele vechi să fie înlocuite cu unele cu randament mult mai mare. De altfel, această măsură a fost solicitată de mai multă vreme de Asociația Forestierilor din România Asfor, având în vedere costurile cu încălzirea și potențialul forestier al țării. În plus, schimbarea sobelor ar contribui și la reducerea poluării, România fiind deja condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru poluarea cu pulberi în suspensie.
„O spun în premieră astăzi: am discutat cu colegii de la Administrația Fondului pentru Mediu și ne pregătim să inițiem un program pilot, prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficiență 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi și să le înlocuim, acordând o finanțare ușoară printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficiență energetică, adică peste 90% eficiență. Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunități, dar va însemna și o presiune mai mică pe fondul forestier, pentru că una e să arzi 10 milioane metri cubi cu sobe cu o eficiență de 20% și alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puțin, având surse de încălzire de înaltă eficiență”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, joi, după ședința de Guvern.
Propunerea vine la o zi după ce Parlamentul European a aprobat o directivă în legătură cu calitatea aerului în Europa. Mai exact, cetățenii pot cere despăgubiri dacă sănătatea lor este afectată și dacă noile norme de poluare sunt încălcate. Statiscle spus că aproximativ 20.000 de români mor anual prematur din cauza poluării aerului.
„Parlamentul European a dispus elaborarea unor ținte extrem de ambițioase privind calitatea aerului. Țintele se apropie de cele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. (…) În România, chiar şi cu nişte praguri mai puţin ambiţioase, sunt aglomerări urbane cu probleme în gestionarea calităţii aerului. Bucureştiul, pentru că ne aflăm astăzi în Bucureşti, e una dintre acele aglomerări urbane, unde cel puţin la categoria particule PM 2,5 şi PM 10, la fel cum se întâmplă şi în cazul oxizilor de azot, avem depăşiri constante, care pun în pericol sănătatea populaţiei şi când spun sănătatea populaţiei mă refer în primul rând la acele categorii vulnerabile la poluarea aerului, respectiv copiii şi persoanele în vârstă. Acesta este motivul pentru care eu cred că planurile integrate de calitate a aerului, care sunt obligatorii și astăzi în România, trebuie actualizate”, a spus Fechet.
„Măsurile pe care autoritățile publice locale le iau ar trebui să fie atent urmărite. Cred că acest lucru nu se poate face decât cu o finanțare consistentă și, fie că vorbim despre eficientizarea energetică a clădirilor publice și, slavă Domnului, avem finanțare din AFM și din alte tipuri de programe naționale pentru acest tip de eficientizare energetică, care la sfârșit înseamnă mai puțină energie consumată pentru încălzire, respectiv mai puțină poluare. Avem programe întregi care decarbonizează sectorul de transport, fie că vorbim despre transportul elevilor, transportul în comun sau programul Rabla Plus. Cu alte cuvinte, toate programele de finanțare care reduc nivelul emisiilor, mai ales în cazul particulelor și mai ales în cazul oxizilor de azot, care provin în general din combustie, fie că vorbim de motoare termice, fie că vorbim de centralele electrotermice, CET-urile cum le spunem noi, care încă funcționează, unele pe gaz, altele pe păcură, altele pe cărbune și în legătură cu care ne propunem să reducem toate aceste praguri”, a precizat ministrul Mediului.