Acasă Analize Profit cu o treime mai mic la OMV Petrom

Profit cu o treime mai mic la OMV Petrom

de GM

petromGrupul OMV Petrom a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 2,4 miliarde lei, în scădere cu 34% comparativ cu cel din perioada similară din 2013, care s-a ridicat la 3,6 miliarde lei, conform rezultatelor financiare publicate de companie. Cele mai importante cauze se referă la scăderea preţului internaţional al petrolului, dar şi scăderea cererii interne de gaze naturale şi energie electrică. De aceea, OMV Petrom anunţă că şi-ar putea revizui (adică diminua) investiţiile pentru 2015. Pe de altă parte, responsabilii grupului spun că viitorul program depinde de cadrul de reglementare, dacă va fi favorabil investiţiilor. Reamintim, conform contractului de privatizare al SNP Petrom cu OMV Austria, din decembrie 2004, nivelul redevenţelor rămâne nemodificat tip de 10 ani. Cei 10 ani se încheie luna viitoare, iar, în prezent, se discută despre modificarea redevenţelor, iar majoritatea analiştilor, ba chiar şi populaţia, cer majorarea acestora. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta, candidat la preşedinţie, a anunţat că nicio taxă nu va creşte anul viitor şi, cel mai probabil, nici în 2016. Ceea ce înseamnă că nici nivelul redevenţelor petroliere nu se majora.

Vânzările companiei au scăzut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 11%, la aproape 16,2 miliarde lei, în timp ce investiţiile s-au majorat cu 28%, totalizând 4,48 miliarde lei.

”Disciplina noastră financiară riguroasă din ultimii ani şi alocarea strictă a capitalului ne-au permis îndeplinirea obiectivelor pentru primele nouă luni, în pofida volatilităţii recente a preţului ţiţeiului. În E&P (n.r. – Explorare şi Producţie) am reuşit să stabilizăm în linii mari producţia din România şi am implementat proiectele de investiţii planificate. În acest an, am efectuat cele mai ample investiţii din activitatea de explorare de după privatizare, derulând un program complex de explorare, atât onshore, cât şi offshore, cu nouă sonde forate până în prezent”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Aceasta a subliniat, totodată, că mediul de piaţă în activitatea de gaze şi energie a rămas dificil, cererea de gaze şi preţurile la electricitate contractându-se. ”Contextul de piaţă mai puţin favorabil şi cu volatilitate ridicată ne determină să revizuim planurile de investiţii pentru 2015. Acestea vor fi anunţate pe 19 februarie 2015, odată cu rezultatele financiare ale Grupului pentru trimestrul al patrulea şi a celor preliminare pe anul 2014. Un cadru fiscal şi de reglementare stabil şi predictibil, favorabil investiţiilor, rămâne o condiţie cheie pentru viitorul nostru program de investiţii”, a precizat Mariana Gheorghe.

Pe de altă parte, planurile de investiţii şi ţintele de producţie pentru anul 2014 ale OMV Petrom rămân în mare măsură neschimbate, însă, în condiţiile scăderii recente a preţurilor la ţiţei, compania a început un proces de revizuire a proiectelor de investiţii.

De asemenea, reprezentanţii OMV Petrom semnalează că cererea de gaze a României în 2014 se estimează că se va situa sub nivelul din 2013, fără a se redresa pe termen scurt, ceea ce, coroborat cu lipsa interconectărilor cu ţările vecine, ar putea duce la creşterea presiunii asupra producătorilor de gaze. De asemenea, pe piaţa de electricitate preţurile continuă să fie sub presiune, în contextul cererii de electricitate relativ stabile, combinate cu o creştere a producţiei din surse regenerabile.

”Conform noilor prevederi legale în vigoare, OMV Petrom trebuie să constituie şi să menţină niveluri mai mari de stocuri obligatorii de produse petroliere, care depăşesc nivelul nostru optim actual al stocurilor, ceea ce afectează capitalul circulant net al companiei. Volumele din marketing vor continuă să rămână sub presiune, ca urmare a concurenţei sporite şi a fiscalităţii în România”, se arată în comunicat.

Totodată, având în vedere ciclul lung al investiţiilor în sectorul de ţiţei şi gaze, schimbările regimului fiscal au un impact direct asupra operaţiunilor companiei. Creşterile accizei pe carburanţi implementate în ianuarie şi aprilie 2014 sporesc presiunea asupra volumelor din activitatea de marketing din România, iar noul impozit de 1,5%, aplicat la valoarea brută a construcţiilor, creează dificultăţi în ceea ce priveşte investiţiile din sectorul de ţiţei şi gaze. ”În acest sens, autorităţile iau în calcul reducerea acestui impozit la 1%, începând cu 1 ianuarie 2015. Anticipăm discuţii cu autorităţile române în vederea obţinerii unui cadru fiscal şi de reglementare stabil pe termen lung şi favorabil investiţiilor, discuţii care vor aborda sistemul de impozitare a hidrocarburilor şi taxele nou introduse”, afirmă reprezentanţii OMV Petrom.

OMV Petrom a alocat un buget de investiţii de peste 1,3 miliarde euro pentru 2014, din care aproximativ 85% dedicat proiectelor din E&P (forarea sondelor de dezvoltare, proiectele de redezvoltare a zăcămintelor, activităţi de reparaţii capitale/operaţiuni de adâncime, proiectul Neptun Deep).

În trimestrul al treilea 2014, OMV Petrom a înregistrat un profit net de 1,02 miliarde lei, în scădere cu 20% faţă de cel din perioada similară a anului trecut. Vânzările s-au redus cu 17%, de la 6,574 miliarde lei în T3 2013, la 5,475 miliarde lei. Investiţiile au totalizat 1,575 miliarde lei, fiind mai mari cu 12% faţă de cele din trimestrul III 2013.

Costurile de producţie ale grupului în dolari/baril echivalent petrol (bep) au crescut cu 10% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în principal din cauza creşterii costurilor în România şi scăderii producţiei în Kazahstan. În România, costurile de producţie în dolari/bep au crescut cu 11%, iar în lei/bep cu 10% faţă de T3 2013, reflectând, în principal, noul impozit pe construcţii introdus în 2014.

Producţia zilnică de hidrocarburi a grupului a fost de 178.100 bep/zi, din care 169.900 bep/zi în România, iar producţia totală a fost de 16,4 milioane bep, cu 2,4% sub nivelul din T3/2013.

Producţia totală de ţiţei şi gaze din România a fost de 15,63 milioane bep. Producţia internă de ţiţei s-a cifrat la 7 milioane barili, cu 3,3% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2013. Producţia internă de gaze a înregistrat o uşoară creştere, ajungând la 8,6 milioane bep.

Austriecii de la OMV ar putea rata ţinta de producţie

Grupul energetic austriac OMV i-a avertizat pe investitori că ar putea rata ţinta de producţie fixată pentru 2016, în condiţiile în care preţul redus al petrolului îi afectează programul de investiţii.

Obiectivul anunţat anterior de OMV privea realizarea unei producţii de 400.000 bep/zi în 2016, graţie unor investiţii de aproximativ 3,9 miliarde de euro pe an până în 2016. Cu toate acestea, preţul barilului de petrol a scăzut cu aproape 25% în ultimele luni, atingând cele mai scăzute valori din ultimii patru ani, reducând valoarea de piaţă a companiilor petroliere şi obligându-le să taie chletuielile.

OMV a precizat că va revizui ritmul investiţiilor pentru următorii doi-trei ani, urmând să anunţe o decizie în acest sens în luna februarie a anului următor. ”Proiectele care ne vor aduce mai aproape de ţintă vor fi executate”, a declarat directorul financiar de la OMV, David Davies. Acesta a refuzat să ofere detalii cu privire la proeictele care vor fi afectate spunând doar că ”numele nu vor fi nesemnificative”, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

OMV se confruntă nu doar cu scăderea preţului petrolului, ci şi cu o restructurare a echipei manageriale. Luna trecută OMV a anunţat că directorul general, Gerhard Roiss, va demisiona din funcţie anul viitor, cu doi ani înainte de terminarea mandatului său, în timp ce operaţiunile din domeniul gazelor naturale urmează să fie incluse într-o nouă divizie downstream.

OMV a anunţat că, în trimestrul al treilea, profitul său net a crescut cu 6%, până la 281 milioane de euro, peste estimările analiştilor, care mizau pe un rezultat de 271 milioane de euro. De asemenea producţia a crescut cu 13%, până la la 311.000 bep/zi. Grupul austriac a finalizat modernizarea rafinăriei Petrobrazi, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra profitabilităţii sale.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze.

din aceeasi categorie