Compania Cupru Min SA Abrud, controlată de Ministerul Economiei, estimează pentru acest an o producție record de concentrat de cupru, cea mai mare din istoria companiei, la un profit net de 3,3 milioane lei, asemănător celui de anul trecut.
”2016 este un an record în care Cupru Min obține cea mai mare producție de concentrat de cupru din istoria companiei: 39.000 tone. Față de anul trecut vom livra suplimentar peste 1.200 de tone de concentrat. Estimăm că se vor obține 7.800 de tone de cupru, cu peste 200 de tone mai mult decât în 2015”, spun oficialii companiei, potrivit News.ro.
Aceste rezultate se datorează programelor de optimizare a procesului de producție, spun reprezentanții societății.
”Prin folosirea unui încărcător frontal mobil – care este un utilaj modern, de mare capacitate, având în același timp un consum energetic redus – a crescut productivitatea muncii în cariera Roșia Poieni. Am reușit, deci, să extragem mai mult minereu și să obținem mai mult concentrat de cupru din volumul de rocă dizlocat”, se arată în informațiile companiei.
Pe de altă parte, inginerii de la Cupru Min au adus uzina de preparare la un randament superior, reducând costurile de producție, explică oficialii producătorului de cupru.
”Rezultatul concret? În acest an produsul nostru este mai bun calitativ, adică are un conținut de cupru mai mare cu 1,5% față de anul trecut”, adaugă ei.
Compania subliniază că, în regândirea strategiei comerciale, urmărește maximizarea profitului și ”are în vedere modalități alternative de vânzare, inclusiv licitații deschise prin Bursa Română de Mărfuri, evaluând inițierea unui program de vânzare pe loturi cu cantități predeterminate”.
”Prin comunicarea eficientă a acestei strategii comerciale urmărim ca răspunsul pieței să fie cât mai favorabil Cupru Min SA”, spun reprezentanții companiei.
Piața cuprului este ghidată de bursa specializată de la Londra, London Metal Exchange, ale cărei cotații determină valoarea tranzacțiilor la nivel global.
România nu se găsește însă în topul țărilor cu rezerve de minereu de cupru remarcabile. Cupru Min a ajuns să fie singurul producător de concentrat din țară.
”Neavând la dispoziție o uzină metalurgică prin care cuprul electrolitic să fie extras din concentratul pe care îl obținem, piața internă este restrânsă. Pe scurt, noi nu vindem cupru, ci un produs cu înalt conținut de cupru. Acesta este căutat de traderi, care achiziționează cantități impresionante din mai multe surse, pentru a-l revinde unor mari uzine metalurgice. Suntem, deci, pe o piață intermediară, suportând restricțiile pe care le-am amintit, alături de alte particularități de natură geologică”, punctează reprezentanții Cupru Min.
Compania estimează pentru acest an un profit net de 3,3 milioane de lei și o cifră de afaceri estimată la 129 de milioane lei, rezultate financiare influențate de cotația cuprului pe piețele internaționale.
”2016 nu a fost un an bun pentru piața cuprului: prețul mediu stabilit de Bursa din Londra a fost de 4.725 dolari/ tonă, față de 5.100 dolari/tonă în 2015. Consecințele s-au simțit în rezultatele financiare ale companiilor de profil. În pofida acestui context nefavorabil, Cupru Min reușește un rezultat financiar deosebit, având un profit net similar cu cel de anul trecut: 3,3 milioane de lei față de 3,4 milioane în 2015”, potrivi datelor companiei.
Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 140,8 milioane lei (circa 32 milioane euro), potrivit bilanţurilor depuse la Ministerul Finanţelor.
Oficialii Cupru Min spun că performanțele înregistrate se datorează scăderii costurilor de producție în paralel cu creșterea cantității și calității produsului finit.
”Tocmai scăderea prețului ne-a determinat să adoptăm seria de măsuri prezentată anterior, măsuri care au contribuit la scăderea break-even-ului companiei, astfel încât să compensăm scăderea prețului la cupru. Așa cum am arătat, deși producția estimată pentru anul acesta este mai mare, comparativ cu anul 2015, prețul mai mic la cupru a făcut ca cifra de afaceri și profitul net să fie ceva mai mici. Dar condițiile de livrare mai bune decât anul trecut și producția de concentrat de cupru și metal recuperat a făcut ca diferența mare de preț să fie aproape compensată”, menționează conducerea companiei.
Investiții de 28 milioane lei în 2017
De asemenea, compania Cupru Min și-a planificat pentru anul viitor investiții de 28 milioane lei, în special în achiziția de utilaje de transport și încărcare și în lucrări de protecția mediului. Totodată, consiliul de administrație al Cupru Min urmează să anunțe conducerea executivă a companiei. Consiliul de administraţie al Cupru Min şi Saga HR Advisory SRL au demarat la 14 octombrie 2016 procedurile de selecţie şi recrutare pentru şase directori executivi în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 şi Legii 111/2016.
”Echipa de manageri care va primi noul mandat de conducere executivă a companiei e chemată să implementeze un program ambițios de dezvoltare a organizației și de creștere a performanțelor economice, așa cum rezultă din viziunea noului consiliu de administrație, numit în iulie. Cupru Min va avea, deci, în următorii patru ani, un program susținut de investiții care vor duce la retehnologizarea fluxurilor de producție, la creșterea capacității de producție, la obținerea unor produse de calitate și la generarea unor rezultate financiare mai bune”, se arată în datele companiei.
Conducerea companiei arată că este nevoie de o reformă profundă a culturii de organizație.
”E necesară modernizarea organizației prin implementarea principiilor de guvernanță corporativă, prin extinderea meritocrației, prin antrenarea angajaților în programe sistematice de instruire profesională și dezvoltare personală, prin respectarea cu rigoare a normelor de siguranță și securitate a muncii și, în general, prin dezvoltarea unui climat propice dialogului și inovației”, spun reprezentanții Cupru Min.
Aceștia mneționează că, la nivelul carierei, se vor face achiziții majore de utilaje de transport și încărcare, iar în uzina de preparare vor fi introduse automatizări care determină creșteri importante de productivitate.
”Nu în ultimul rând avem în vedere investiții majore de protecție a mediului prin care ne propunem creșterea volumului de apă recirculată, separarea apelor neutre de apele acide și optimizarea fluxurilor tehnologice de transport a sterilului de flotație în Valea Șesii și începerea lucrărilor pentru stația de tratare a apelor acide si recuperarea metalelor. Efortul pentru anul viitor va fi de aproximativ 28 milioane lei, bani generați din surse proprii”, subliniază oficialii companiei.
Cupru Min are în jur de 540 de angajaţi, iar ca obiect de activitate exploatarea şi valorificarea resurselor şi rezervelor de minereu de cupru din zăcământul Roşia Poieni.
Pe piaţa internă, este cel mai mare producător de concentrat de cupru, deţinând aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.


