Acasă EconomieIndustrie Producţia de sare a României: 2,18 milioane tone

Producţia de sare a României: 2,18 milioane tone

de A

sareSocietatea Națională a Sării – Salrom, singurul producător de sare din România, a realizat anul trecut o producţie de 2,18 milioane tone, în creştere cu 6%, datorită creşterii cererii, din care o cantitate de aproape 620.000 tone sare au mers la export, în Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova. Producţia de sare realizată în anul 2014 a fost de 2.058.292 tone.

Deşi România dispune de suficiente cantităţi de sare care să ne ajungă timp de câteva sute de ani, exporturile se fac în cea mai mare parte în ţările vecine, din cauză că, pe pieţele mai îndepărtate, transportul ajunge să coste mai mult decât sarea livrată.

„Societatea Naţională a Sării îşi menţine de mulţi ani prezenţa pe pieţele din proximitate (pieţe tradiţionale: Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova), livrările pe alte pieţe (mai îndepărtate, cum ar fi: Croaţia, Austria, Franţa, Polonia, Suedia) fiind sporadice şi în cantităţi mici (din cauza distanţei mari până la destinaţie, costul cu transportul depăşeşte de cele mai multe ori preţul sării vândute la poarta salinei, costul final al sării fiind necompetitiv pe pieţele mai îndepărtate)”, spun reprezentanţii Salrom.

Astfel, în 2015, Salrom a livrat în Ungaria 448.600 tone de sare, alte 146.700 tone au mers în Slovacia, pe când Bulgaria a cumpărat 13.300 tone, iar Serbia – 9.800 tone de sare. Oficialii societăţii spun că îşi doresc consolidarea poziţiei deţinute pe pieţele tradiţionale de sare, dar şi creşterea cantităţilor livrate în Austria, Croaţia, Franţa şi Polonia.

Altfel, în majoritatea ţărilor din Europa există exploatări de sare (gemă sau de mare), care concurează produsele Salrom.

Salrom a realizat anul trecut venituri în creştere cu peste 7%, de 322,5 milioane lei, iar pentru acest an şi-a planificat investiţii ce se ridică la circa 35 milioane lei, în vederea optimizării activităţilor de exploatare a sării.

Profit brut s-a dublat anul trecut, de la 32,64 milioane lei în anul 2014, la 68,3 milioane lei anul trecut, potrivit rezultatelor preliminarii, însă acesta ar putea fi diminuat cu peste 50 milioane lei, spun oficialii companiei.

„Profitul brut pe anul 2015 ar putea fi însă diminuat cu valoarea de 50,11 milioane lei, ca urmare a deciziei de impunere a ANAF privind plata unor diferenţe la redevenţele miniere achitate de SNS SA pentru perioada anilor 2010-2013, asupra cărora Consiliul de Administraţie al SNS SA urmează să decidă constituirea sau nu a unui provizion aferent anului 2015. Suma respectivă a fost contestată în instanţă de SNS SA”, spun oficialii companiei.

În ceea ce priveşte principalele obiective pentru 2016, acestea vizează modernizarea, adaptarea şi diversificarea întregii activităţi a societăţii potrivit condiţiilor actuale geopolitice şi economice din comunitatea europeană, spun reprezentanţii producătorlui de sare.

De asemenea, pentru acest an, la nivelul sucursalelor Salrom, au fost planificate cheltuieli cu investiţiile în valoare de aproximativ 35 milioane lei, în modernizarea proceselor şi menţinerea capacităţilor, în creşterea capacităţilor şi diversificarea produselor, dar şi în protecţia mediului şi în activitatea turistică.

„Societatea a pus accent şi pe dezvoltarea activităţii de turism, prin amenajarea atât în subteran, cât şi la suprafaţă a unor spaţii destinate recreerii turiştilor, practicării sporturilor, săli de spectacole, biserici subterane, spaţii de relaxare, ştranduri cu apă sărată, spaţii pentru alimentaţie publică. Acelaşi trend de dezvoltare este programat şi pentru anul 2016”, adaugă reprezentanţii Salrom.

România are peste 200 de zăcăminte de sare, care sunt în patrimoniul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM). Salrom este singurul producător de sare autorizat din România. Ca producător de sare, țara noastră se situează între primele 10 țări din Europa.

Perimetrele concesionate de Salrom în vederea exploatării însumează circa 400 de milioane tone sare.

Acțiunile Salrom sunt deținute în proporție de 51% de către statul român prin Ministerul Economiei și 49% de către Fondul Proprietatea. Principalele produse ale Salrom sunt sarea (gemă, soluție, recristalizată) și calcarul. Societatea Naționala a Sării are șapte sucursale: Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea și salinele Slănic, Ocna Dej, Ocna Mureș, Târgu Ocna, Praid și Cacica.

din aceeasi categorie