Acasă Economie Preţuri mici la gaze faţă de europeni

Preţuri mici la gaze faţă de europeni

de GM

România avea, în a doua jumătate a lui 2011, cel mai mic preţ (exprimat în euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (2,8 euro/100 kWh), mai puţin de jumătate faţă de preţul mediu din UE 27 (6,4 euro/100 kWh), conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Totuşi, ajustat la puterea de cumpărare (Purchasing Power Standard – PPS – standarde de putere de cumpărare), cele mai mici preţuri la gazele naturale destinate consumatorilor casnici se înregistrau în Luxemburg (4,8 PPS/100 kWh), Marea Britanie (5,2), România (5,4), Irlanda şi Franţa (ambele cu 5,7), iar cele mai mari preţuri în Bulgaria (10,1), Ungaria (9,7) şi Slovenia (9,6).

Şi la energie electrică destinată populaţiei (exprimate în euro) România se situează în rândul ţărilor cu cele mai scăzute preţuri din UE, cu un tarif de 10,9 euro pentru 100 de kWh, preţuri mai mici fiind înregistrate doar în Bulgaria (8,7 euro pentru 100 de kWh) şi Estonia (10,4 euro pentru 100 de kWh). Preţul mediu din UE 27 a fost de 18,4 euro pentru 100 de kWh, transmite Agerpres.

În schimb, atunci când sunt ajustate la puterea de cumpărare, cele mai mici preţuri la electricitatea destinată populaţiei erau în Finlanda (11,4 PPS pentru 100 de kWh), Franţa (12,6 PPS pentru 100 de kWh) şi Grecia (13,5 PPS pentru 100 de kWh), iar cele mai mari erau în Cipru (26,7 PPS pentru 100 de kWh), Ungaria (26,4 PPS pentru 100 de kWh) şi Slovacia (24,9 PPS pentru 100 de kWh). În România, preţul la energia electrică destinată populaţiei era de 21PPS pentru 100 de kWh.

La nivelul UE, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a anului 2010 şi a doua jumătate a anului 2011, preţul la energia electrică destinată populaţiei a crescut cu 6,3%, după un avans de 5,6% între a doua jumătate a anului 2009 şi a doua jumătate a anului 2010.

În cazul gazelor naturale destinate consumatorilor casnici, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a anului 2010 şi a doua jumătate a anului 2011, preţurile au crescut cu 12,6% în UE 27, după un avans de 7,5% între a doua jumătate a anului 2009 şi a doua jumătate a anului 2010.

din aceeasi categorie