Preţul gazelor naturale ruseşti livrate Chinei, în mult aşteptatul contract semnat săptămâna trecută, este aproape de 350 dolari pentru 1.000 de metri cubi, a anunţat ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, într-un interviu acordat canalului de televiziune de stat “Rossiya 24”, transmite Wall Street Journal, preluat de Ageerpres. Pe de altă parte, Vlladimir Putin afirmă că nu se teme de gazele lichefiate americane.
Cifra de 350 dolari/1.000 mc este “aproape de valoarea din contract”, a afirmat Novak, care a avertizat că “preţul este legat de coşul de produse petroliere şi de aceea ar putea avea valori diferite”.
Deşi niciuna dintre părţi nu a dezvăluit, al momentul semnării, preţul prevăzut în contractul încheiat între Rusia şi China, surse din industria energiei susţineau că este vorba de un preţ cuprins între 350 şi 380 dolari/1.000 mc, similar cu cel plătit de majoritatea companiilor europene de utilităţi în contractele pe termen lung semnate în ultimii doi ani cu Gazprom.
Reamintim, imediat după vizita preşedintelui Vladimir Putin în China, Alexei Miller, preşedintele gigantului Gazprom, a semnat cu chinezii un acord pe 30 de ani, în valoare de aproximativ 400 miliarde de dolari.
Unii analişti susţin că beneficiile intrării Gazprom pe piaţa chineză în creştere rapidă compensează impactul financiar asupra economiei ruse, în timp ce alţii susţin că situaţia financiară a companiei ruse va fi afectată de acest contract. Gazprom va livra Chinei 38 miliarde metri cubi pe an, dar compania rusă va trebui să construiască un nou gazoduct, ale cărui costuri sunt estimate la peste 40 de miliarde de dolari.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat că acordul fixează un nou prag privind preţul pe care China este dispusă să-l plătească pentru gazele naturale în cazul contractelor pe termen lung.
Gazprom realizează aproximativ 80% din venituri de pe piaţa europeană. Compania controlată de statul rus rus asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.
Rusia nu se teme de SUA
Preşedintele rus Vladimir Putin nu consideră că Statele Unite ale Americii (SUA) ar putea face concurenţă Rusiei pe piaţa energetică europeană, deoarece, în opinia sa, pentru americani este mai profitabil să exporte gaze naturale către consumatorii din Asia, relatează agenţia de presă Ria Novosti.
“Într-adevăr, în viitorul apropiat, prietenii noştri americani planifică să devină exportator net de gaze naturale. Este cu siguranţă bine pentru piaţa mondială şi pentru noi, în cele din urmă, şi aceasta este doar un plus. Cu toate acestea, pentru a lansa exporturile de gaze lichefiate din America de Nord în Europa, specialiştii aflaţi aici, experţi şi oameni de afaceri, înţeleg foarte bine că, mai întâi, trebuie creată infrastructura corespunzătoare pe ambele maluri ale Atlanticului”, a declarat Putin, adăugând că transpunerea în practică a acestui proiect necesită investiţii majore şi foarte mult timp.
În plus, a remarcat liderul rus, preţul la gazele lichefiate în regiunea Asia-Pacific este de 1,6 ori mai mare decât cel din Europa.
Rusia intenţionează nu numai să-şi consolideze poziţia de lider în furnizarea de resurse energetice, ci să devină şi unul dintre liderii procesului de transformare a sectorului energetic pe plan mondial, a subliniat preşedintele rus, vorbind în a doua zi a Forumului economic internaţional de la Sankt-Petersburg.
În acelaşi context, Vladimir Putin a spus că Moscova este îngrijorată în legătură cu ameninţările radicalilor din Ucraina de a perturba tranzitul de gaze naturale ruseşti către Europa.
”Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu declaraţiile radicalilor ucraineni, cu ameninţările lor de a împiedica tranzitul gazelor spre Europa. Sperăm totuşi că bunul simţ va prevala în Ucraina”, a mai spus şeful statului rus, într-o întâlnire cu şefii marilor companii energetice din lume.
”Livrările de gaze în Europa au continuat să crească chiar şi în pofida discursului emfatic cu privire la necesitatea de a reduce dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia. Noi preconizăm să respectăm contractele. Sperăm că şi consumatorii şi ţările de tranzit vor împărtăşi aceeaşi abordare responsabilă”, a afirmat liderul rus.
Reamintim, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat recent, într-o scrisoare adresată preşedintelui Vladimir Putin, că grupul energetic Gazprom rămâne responsabil pentru furnizarea de gaze ruseşti în Europa.
Tranzitul de gaze via Ucraina a fost perturbat de mai multe ori în trecut. La sfârşitul anului 2008 începutul lunii ianuarie 2009, un război al gazelor a izbucnit între Rusia şi Ucraina din cauza preţului la exporturile de gaze ruseşti, care a avut repercusiuni şi asupra clienţilor din UE ai Gazprom.


