Preţul gazelor plătit de populaţie ar fi trebuit să scadă cu 1-2% de la 1 octombrie, însă nu va fi modificat, întrucât a crescut tariful de înmagazinare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, în cadrul „Mediafax Talks about Energy”. În schimb, pentru consumatorii noncasnici, preţurile vor scădea, în medie, cu 3,5%.
„Pentru consumatorii casnici, de la 1 octombrie nu va fi operată nicio modificare a preţului final. Preţul ar fi putut scădea cu 1-2%, însă au fost majorate tarifele de înmagazinare”, a arătat oficialul ANRE.
România a înmagazinat peste 2,3 miliarde de metri cubi de gaze pentru această iarnă, faţă de 1,8 miliarde de metru cubi, cât a estimat ANRE că este necesar, pentru ca ţara să aibă suficiente resurse în cazul unei crize a gazelor ruseşti.
Pe de altă parte, Havrileţ a anunţat că preţul gazelor pentru consumatorii noncasnici va scădea cu 3,5% în medie de la 1 octombrie la nivel naţional, cele mai semnificative reduceri, de aproximativ 6%, urmând să fie aplicate unor şcoli şi spitale din jumătatea de sud a ţării.
„De la 1 octombrie, pentru noncasnici preţul gazelor va scădea cu 3,5% ca medie ponderată. Vor scădea preţurile pentru circa 90.000 de consumatori alimentaţi de GDF Suez, unde consumul este mai mare. Cele mai mari ieftiniri sunt de 6% şi se vor aplica unor şcoli şi spitale”, a mai spus Havrileţ.
Potrivit acestuia, în cazul consumatorilor E.ON România nu va fi operată nicio modificare de preţ.
„De la 1 ianuarie, potrivit legii, piaţa gazelor pentru noncasnici va fi complet liberalizată”, a adăugat oficialul ANRE. El a mai afirmat că, de anul viitor, consumatorii noncasnici care vor fi dereglementaţi vor negocia direct cu furnizorii preţurile de livrare.


