Preşedintele CA al ROMATSA, Marcel Pârvu, a demisionat miercuri ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian. Pârvu va rămâne în CA, temporar, ca simplu membru.
„În cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r.) am primit o notificare din partea lui Pârvu Marcel, ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al ROMATSA în şedinţa din 31 martie, prin care ne aduce la cunoştinţă demisia dumnealui din funcţia de preşedinte al CA. Domnul Marcel Pârvu rămâne însă membru provizoriu în Consiliul de Administraţie”, a declarat Ion Aurel Stanciu, directorul general al ROMATSA.
În cele două ore de grevă a controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA, traficul a fost asigurat în proporţie de 33,3%. Conducerea companiei estimează pagube de 250.000 de euro, la care s-ar putea adăuga, în plus, şi anumite solicitări din partea companiilor aeriene sau a pasagerilor.
Între orele 11.00 şi 13.00 erau prevăzute, în total, 40 de zboruri pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, dintre care 22 aterizări şi 18 decolări. Zborurile au vizat destinaţii din mai multe ţări europene, precum Paris (Franţa), Londra (Anglia), Dublin (Irlanda) sau Amsterdam (Olanda), dar şi câteva curse interne. Aceasta a fost prima grevă a controlorilor aerieni din România, la care au participat în total 600 de angajați ai ROMATSA.
„Conducera ROMATSA ne-a împins la un astfel de gest, după opt luni de stres, de nervi, de incertitudini şi falsuri, nimeni nu ne aude. De la 1 iulie, nu mai avem contract colectiv de muncă, iar presiunile şi ameninţările la adresa angajaţilor, a reprezentanţilor sindicali, în principal, continuă. Ce se întâmplă acum depăşeşte orice limită normală. Corupţie, minciună, căpuşare, o bătaie de joc la adresa noastră şi a pasagerilor. Ne scuzaţi, dragi călători, dar vrem să se facă dreptate, vrem să fim cu toţii liberi şi în singuranţă. Se pare însă că, din păcate, singura armă care ne-a mai rămas pentru a ne auzi cineva este greva de avertisment. Greva noastră nu se face cu încetarea lucrului, asigurând mult peste o treime din activitatea normală. Participanţii la grevă, controlori de trafic aerian, personal tehnic de meteorologie aeronautică şi de administraţie asigură în continuare funcţionarea tuturor poziţiilor de lucru, a echipamentelor, utilajelor şi instalaţiilor ROMATSA. În plus, nu este nimeni constrâns să participe la grevă”, a spus liderul sidical Gabriel Tudorache.
Sindicaliştii au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Între acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.
Pe de altă parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus că administraţia şi-a exprimat intenţia de a accepta toate revendicările sindicale. Conducerea ROMATSA a subliniat că sindicatele au avut până în prezent o poziţie inflexibilă privind solicitările angajaţilor şi că unele dintre acestea „exced prevederile legale”.
ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, are în prezent 1.530 de angajaţi. Între 2.500 – 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.


