
Volker RAFFEL
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat Volker Raffel, CEO al E.ON România. Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, Dan Pascu, a afirmat, la rândul său, că membrii autorității pentru competiție s-ar fi aşteptat ca preţurile pe piaţa gazelor naturale să fie reliberalizate. Declarațiile au fost făcute în cadrul PRIA Energy Market Liberalization & Strategic Challenges.
„Nu ştiu dacă mesajul că schema de plafonare la gaze naturale va fi prelungită este un mesaj foarte potrivit, pentru că asta înseamnă că România intră în infringement, cu siguranţă. În situaţia economică în care suntem, în care creşterea economică e bazată pe fonduri europene, nu cred că aceasta este o cale bună. Al doilea lucru este că dacă oamenii plătesc mai puţin pentru gaze, înseamnă că statul ar trebui să crească taxele, iar taxele crescute este un subiect pe care nimeni nu prea îl vrea (…) Dacă vreţi să mergeţi la o piaţă liberă, trebuie să fi pregătit ceva. De aceea, am rugat acum un an şi acum doi ani şi acum trei de ani: faceţi o strategie pentru intrarea într-o piaţă funcţională şi lichidă. Din păcate, am să constat că nici din partea autorităţilor, mai ales în sectorul nostru, de exemplu ANRE, sau din partea statului, din partea ministerului, nu există un plan cu paşi, concret, cum ajungem la o piaţă pregătită. Cred că pe termen mediu şi lung, cu siguranţă va fi mult mai bine pentru România dacă există un preţ la o piaţă funcţională care permite şi investiţii în viitor, pentru că avem întotdeauna problema că, dacă mergem pe ieftin, pe termen mediu nu ajungem să facem investiţii. Un exemplu este termoficarea din Bucureşti, unde se pierde aproape 40% din energie termică, după cifrele oficiale”, a menţionat şeful E.ON Romania, potrivit Agerpres.
În opinia acestuia, în situaţia în care schema de plafonare a preţului gazelor naturale va fi prelungită totuşi trebuie să se muncească în continuare pentru „a pregăti o piaţă funcţională şi liberă”.
„Nu ne e teamă de nicio competiţie, pentru că suntem sportivi şi chiar cerem competiţii. Pot să constat, chiar şi în contextul competiţiei fierbinţi a anului trecut, cu cei noi, la energie electrică nu am pierdut clienţi. Am pierdut câţiva clienţi şi am câştigat alţi clienţi şi atunci am putut să rămânem în competiţie. Noi avem 1,2 milioane milioane de clienţi, soluţii de mentenanţă, centrale termice. Am vândut câteva mii de panouri fotovoltaice, câteva mii de pompe de căldură, câteva mii de aparate de aer condiţionat şi aşa mai departe. Sunt convins că acesta este şi un avantaj în competiţie, că piaţa oferă soluţii, care chiar sunt dorite din partea consumatorilor. În ceea ce priveşte piaţa de gaze naturale, sper să aflăm în zilele următoare care este planul, pentru că acum, în urmă cu o săptămână noi toţi am gândit că o să avem o piaţă liberă, dar probabil că nu. Mesajul meu este că, chiar dacă ar fi prelungită un an (schema de plafonare, n.r.), asta nu înseamnă să continuăm să stăm un an în a pregăti o piaţă funcţională şi liberă, ci să muncim la asta”, a susţinut Volker Raffel.
Consiliul Concureței se aștepta la reliberalizarea pieței gazelor
„Noi ne-am fi aşteptat şi ne aşteptăm ca preţurile pe piaţa de gaze naturale să fie reliberalizate. Acum nu ştim în ce parametri va fi extinsă schema aceasta de plafonare, nici în ceea ce priveşte vectorul temporal, nici în ceea ce priveşte preţurile. Noi am transmis, recent, în perspectiva reliberalizării, către Guvernul României un punct de vedere prin care evident susţinem această reliberalizare. Vreau să subliniez că acesta este punctul de vedere al autorităţii de concurenţă care are perspectiva funcţionării pieţelor şi asigurării unei concurenţe eficiente pe piaţă, noi neluând în considerare când formulăm puncte de vedere alte aspecte cum ar fi protecţia consumatorului final vulnerabil, eventual o necesitate politică de temporizare a procesului de reliberalizare. Asta decurgând dintr-o eventuală intrare pe piaţă a Romgaz, după modelul Hidroelectrica pe piaţa energiei electrice, care să exercite presiune asupra furnizorilor tradiţionali de gaze naturale şi care să se reflecte într-un termen relativ scurt în preţuri mai scăzute”, a declarat vicepreședintele autorității pentru competiție, Dan Pascu.
Oficialul Consiliului Concurenţei a adăugat că, în urma analizei ofertelor publice ale furnizorilor, după data de 1 aprilie 2026, „nu s-a conturat un pericol iminent şi serios de explozie a preţurilor pe piaţa gazelor naturale”.
„Noi suntem convinşi că decizia de temporizare, de întârziere a liberalizării, a fost luat în urma unei analize serioase, deşi din toate analizele pe care le avem nu ar fi reieşit sau nu s-a conturat un pericol iminent şi serios de explozie a preţurilor pe piaţa gazelor naturale, din ofertele publice ale celor mai mari furnizori, pe care noi le avem în analiză. Deci, a reieşit faptul că preţurile pe care le-ar fi ofertat după 1 aprilie 2026 ar fi fost mai mici sau mai mari, în orice caz în jurul valorii preţului care este acum reglementat pe piaţă”, a menţionat Dan Pascu.
Potrivit acestuia, instituţia pe care o reprezintă nu a stabilit o strategie de comunicare publică privind o eventuală extindere a termenului de reglementare a preţurilor pe piaţa gazelor naturale.
„Noi încă nu ne-am stabilit o strategie de comunicare publică privind o eventuală extindere a termenului de reglementare a preţurilor pe piaţa gazelor naturale. Ne aşteptam ca, de la 1 aprilie, măsurile să fie ridicate, pe de o parte. Pe de altă parte, noi suntem autoritatea care veghează asupra funcţionării pieţelor. Evident, într-o piaţă reglementată starea noastră de veghe e mai puţin trează, e mai atrofiată, pentru că nu prea ai ce să verifici (…) Măsura reglementării preţurilor în noiembrie 2021 a fost una necesară şi legitimă. Când cu un an şi un pic înainte, în iulie 2020, am ajuns în sfârşit să liberalizăm piaţa de gaze naturale în România, nu ar fi putut anticipa nimeni în Uniunea Europeană sau chiar la nivel global că Putin încearcă să facă o „vizită” în Ucraina. Preţurile au explodat, consumatorii trebuiau protejaţi, astfel încât măsura a fost binevenită. Faptul că nu a fost pripită se oglindeşte şi în împrejurarea că la nivel european toate celelalte state-membre au recurs sub diferite forme la aceeaşi măsură de reglementare a preţurilor la gaze naturale. Ea vine, însă, cu marele dezavantaj că atrofiază concurenţa pe piaţă”, a precizat vicepreşedintele autorităţii de concurenţă.


