“Achiziţionarea petrochimiei de la rafinăria Arpechim de către Oltchim este unul dintre principalele motive care au condus la intrarea în insolvenţă a combinatului de la Râmnicu Vâlcea”, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei, într-o conferinţă de presă.
Potrivit datelor prezentate de către ministru, în perioada 2009-2012, numărul total de angajaţi ai combinatului a scăzut cu 12%, iar fondul de salarii a crescut cu 40%.
“În perioada 2009-2012, practic, salariile din Oltchim au crescut cu peste 50%. Interesant este că personalul TESA a scăzut cu numai 5%, în timp ce numărul muncitorilor implicaţi în producţie cu 15%. Dacă în 2009, totalul veniturilor Oltchim era de 1,1 miliarde lei, în 2012 acest total era de 800 milioane lei, adică în scădere cu 33%. În acest timp, cheltuielile cu personalul, inclusiv cu tichetele de masă, au crescut cu 40%, de la 111 milioane lei la 154 milione lei. Arpechim a intrat în componenţa Oltchim în 2010. În 2010, salariul mediu net la Oltchim era 1.900 lei, iar la Arpechim era peste 3.000 lei. Din cauza unor tensiuni sociale, s-a procedat la o formulă cu totul interesantă şi fără temei legal şi s-a ajuns la un salariu mediu net pe angajat de 2.500 lei. În loc să se realizeze o medie ponderată, s-a realizat o medie aritmetică, fără să existe un temei de natură economică”, a explicat ministrul Economiei.
Acum, salariul mediu brut la Oltchim este de 4.000 lei, în condiţiile în care numărul total de salariaţi este de 3.317 (dintre care 578 la Arpechim), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
Raport la Oltchim pe 12 martie
Administratorii judiciari ai Oltchim vor prezenta, în 12 martie, un raport detaliat, de 300 de pagini, referitor la situaţia de la Oltchim şi cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a societăţii, a mai spus Varujan Vosganian.
“Potrivit procedurilor, sunt de ieri în posesia unui raport preliminar al situaţiei de la combinat. Oltchim poate fi foarte bine considerat un studiu de caz din care statul trebuie să se retragă şi să lase locul sectorului privat”, a afirmat Vosganian.
La rândul său, Niculae Bălan, unul dintre administratorii judiciari ai SC Oltchim SA, a menţionat că, în prezent, se poartă negocieri cu sindicatele, dar şi cu bănci, care ar putea asigura o finanţare rezonabilă a societăţii.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Banca Comercială Română (BCR) şi Electrica, practic, cei mai mari creditori ai combinatului, au acceptat să fie membri în Adunarea Creditorilor de la Oltchim, care va avea prima întâlnire în data de 15 aprilie, a mai spus Niculae Bălan.
“Oltchim nu mai cumpără, în acest moment, curent electric de la Electrica. Ar fi fost greu de explicat Uniunii Europene de ce societatea furnizoare de energie electrică ar livra curent electric fără să primească bani. Adunarea Creditorilor este fixată pentru data de 15 aprilie. AAAS, BCR şi Electrica au acceptat deja să fie membrii în Adunarea Creditorilor, iar relaţia cu aceştia este, în acest moment, de informare. La momentul actual, numai la AAAS şi Electrica datoriile Oltchim sunt de 400 milioane euro”, a afirmat Bălan.
“Oltchim este într-o stare tehnică bună, la ora actuală. Este o companie bună, numai că a fost jecmănită şi privatizată într-un mod ocult. Împreună cu administratorii judiciari ai Oltchim, am făcut un inventar al tuturor ipotecilor de la Oltchim şi este posibil să anulăm unele ipoteci, pentru a fi utilizate ca garanţie. Oltchim este într-o stare de schizofrenie din punct de vedere al dreptului imobiliar”, a subliniat Vosganian.


