În luna decembrie 2010, numărul total al tranzacţiilor cu carduri la bancomatele (ATM) şi la terminalele de plată la comercianţi (POS) ale BCR s-a ridicat peste 5.000.000 tranzacţii, în creştere cu peste 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă.
Faţă de luna decembrie 2009, când structura tranzacţiilor reflecta o pondere de 75% pentru tranzacţiile la ATM şi 25% pentru tranzacţiile de plată la comercianţi (POS), în decembrie 2010 situaţia s-a modificat radical în favoarea tranzacţiilor la POS, aceastea înregistrând o pondere de 60%, faţă de 40% tranzacţii la ATM. Pe ansamblul lunii decembrie, ponderea tranzacţiilor la POS efectuate cu cardurile de credit a ajuns la 73%, în creştere cu 8% faţă de media anului 2010, iar ponderea volumului total al tranzacţiilor la POS cu cardurile de credit a ajuns la 65%, în creştere cu 12% faţă de media anului 2010.
În acelaşi timp, posesorii de carduri BCR (debit şi credit) au efectuat în decembrie peste 3,8 milioane de tranzacţii cu cardul, în creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Tranzacţiile au fost efectuate la bancomate, terminale de plată la comercianţi, dar şi pentru cumpărături on-line, atât în ţară cât şi în străinătate. Clienţii BCR au efectuat o treime (33%) din numărul tranzacţiilor cu carduri în cea de-a treia săptămână a lunii decembrie (13-19.12.2010), iar 10% în zilele de joi, 23.12, şi vineri, 24.12 exact înaintea Craciunului. În această săptămână, 13-19.12.2010, se regăseşte şi ziua cu cele mai multe tranzacţii la bancomatele sau terminalele de plată BCR: în data de 15 decembrie 2010 s-au înregistrat 275.988 tranzacţii cu cardul în reteaua de ATM şi POS BCR. Ora 16.00 a reprezentat punctul culminant din zi, cu un număr de 30.659 tranzacţii, ceea ce înseamnă 511 tranzactii pe minut, respectiv 8,5 tranzacţii pe secundă în reţeaua BCR.
Valoarea medie a unei tranzacţii cu cardul BCR în lei în luna decembrie 2010 s-a situat la aproximativ 345 lei, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de valoarea medie a unei tranzacţii cu cardul în lei, valoarea medie a unei tranzacţii efectuate cu cardul în euro este cu 30% mai ridicată, situându-se la aproximativ 500 lei (echivalentul a 117 euro, calculat la o valoare medie de schimb de 4,29 lei/euro)).


