Acasă Economie Ponta se gândeşte la reluarea privatizării la Oltchim

Ponta se gândeşte la reluarea privatizării la Oltchim

de GM

Următoarea procedură de privatizare a Oltchim, ce va fi organizată în condiţiile în care contractul de actual de vânzare cumpărare nu va fi semnat, va fi discutată cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi va avea o altă concepţie strategică, a declarat premierul Victor Ponta (foto), într-o conferinţă de presă.

“Următoarea procedură de privatizare va trebui să fie total diferită. În cazul acestei proceduri am preluat dead-line-ul. Pentru procedura de la începutul anului viitor vom vorbi cu FMI să avem o altă concepţie strategică”, a afirmat Victor Ponta.

Şeful Executivului a adăugat că angajamentele asumate de România în acordul cu instituţiile financiare internaţionale au fost îndeplinite prin organizarea procedurilor de privatizare a Oltchim. “FMI nu ne-a obligat să numim câştigătorul, ci să îndeplinim procedurile pentru licitaţie”, a adăugat acesta.

De asemenea, premierul a prezentat situaţia companiei Oltchim şi a acţiunilor din jurul acesteia, amintind că firma rusă TISE (deţinută de concernul rus Gazprom) şi-a manifestat, din 2011, interesul pentru combinat, deşi în 17 septembrie 2012 a decis să nu participe la procedurile de privatizare.

“Compania TISE şi-a manifestat interesul pentru Oltchim de anul trecut, a cumpărat caietul de sarcini, şi au comunicat, în 17 septembrie 2012, ministerului Economiei: Decizia este de a nu participa în procesul de privatizare al Oltchim. Cu toate acestea, decizia din acest moment nu exclude interesul de a coopera cu autorităţile în ceea ce priveşte o viitoare privatizare sau investiţie”, a declarat Victor Ponta.

Reamintim, Dan Diaconescu a fost declarat adjudecatar al licitaţiei cu ofertă în plic pentru achiziţionarea a 54,8% din capitalul social al Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru care a oferit preţul de 203 milioane lei (echivalentul a circa 45 milioane euro). Banii pentru acţiuni trebuie plătiţi până la data de 1 octombrie 2012.

Şeful Guvernului a menţionat că, în oferta depusă, Dan Diaconescu confirma că dispune de suficiente resurse pentru a efectua plăţile şi a precizat că, în cazul în care afirmaţia se dovedeşte a fi falsă, aceasta atrage răspunderea penală.

Fără declaraţii politice

Pe de altă parte, Victor Ponta şi-a exprimat dorinţa ca declaraţiile politice referitoare la combinatul Oltchim să înceteze şi a subliniat că situaţia companiei s-a agravat din 2009, ca urmare a acumulării datoriilor.

“În 2009 s-ar fi putut salva mult mai uşor Oltchim. (..) Practic, timp de trei ani, Oltchim a devenit dintr-o societate îndatorată, o societate aflată într-o situaţie fără ieşire”, a spus premierul.

El a rezumat evoluţia Oltchim din 2006, când compania PCC a devenit acţionar minoritar la Oltchim, iar Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind privatizarea combinatului.

“Situaţia Oltchim a început să se deterioreze, dar anii 2009, 2010, 2011 au reprezentat, într-adevăr, o cădere gravă în ceea ce priveşte pierderile acumulate şi mai ales a datoriilor acumulate”, a afirmat Victor Ponta.

El a precizat că, la 31 decembrie 2009, când funcţia de ministru al Economiei era ocupată de către democrat-liberalul Adriean Videanu, Oltchim avea datorii către furnizori de 11 milioane de lei, către bugetul de stat şi al asigurărilor de 7 milioane de lei, către alţi creditori – de 5,8 milioane de lei şi credite nerambursate la scadenţă pe termen lung în valoare de 500 de milioane de lei.

Potrivit premierului, în 2010, datoriile Oltchim către furnizori au crescut la 73 de milioane, iar cele către bugetul de stat au ajuns la 13 milioane de lei.

Situaţia a continuat să se agraveze, iar în 2011 datoriile către furnizori erau de 291 de milioane de lei, către bugetul de stat – de 37 de milioane de lei, iar valoarea creditelor bancare nerambursate pe termen lung de 51 de milioane lei, întrucât combinatul nu a mai obţinut finanţare.

Victor Ponta a amintit că datoriile totale ale Oltchim însumează, la ora actuală, 700 de milioane de euro şi a evidenţiat că acestea cresc în fiecare zi cu câte 200.000 de euro.

Pe de altă parte, premierul a declarat că Oltchim ar putea funcţiona, în mare parte, fără Arpechim, cea mai importantă parte pentru combinat fiind transferată în urmă cu doi ani.

“În legătură cu Arpechim, OMV Petrom, în urma discuţiilor purtate cu OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) şi-a dat în scris acordul de a negocia cu câştigătorul licitaţiei. Cea mai importantă parte a Arpechim pentru Oltchim – instalaţia de piroliză, a fost transferată deja de acum doi ani. Mai este instalaţia de nafta, care poate fi transferată, însă aceasta presupune costuri suplimentare. Este în funcţie de ceea ce face următorul proprietar al Oltchim. Este vorba şi despre investiţiile de mediu. Oltchim poate funcţiona în mare parte şi fără Arpechim. Cei de la OMV Petrom au fost extrem de corecţi“, a afirmat Victor Ponta.

Ajutor de salvgardare

L arândul său, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat că autorităţile române pregătesc o notificare către Comisia Europeană privind ajutorul de salvgardare ce ar putea fi acordat Oltchim, în condiţiile în care Dan Diaconescu nu va plăti suma de 45 milioane euro, cu care s-a angajat că va cumpăra acţiunile societăţii.

“În ceea ce priveşte ajutorul de salvgardare, pregătim notificarea pentru CE în cazul împrumutului pentru şase luni. Dacă Dan Diaconescu plăteşte, nu mai este nevoie de împrumut. În cazul în care plăteşte numai preţul acţiunilor, statul român poate, până la transferul acţiunilor, să acorde acest împrumut pentru 6 luni, cu dobânda pieţii“, a explicat Chiţoiu.

Dacă Dan Diaconescu plăteşte cele 45 milioane de euro pentru acţiunile Oltchim, banii merg la bugetul de stat, iar Guvernul poate acorda combinatului un împrumut de salvgardare, fără să mai fie necesar acordul Bruxelles-ului.

Potrivit şefului OPSPI, Remus Vulpescu, avocaţii lui Dan Diaconescu urmează să transmită Ministerului Economiei obiecţiile pe care le au la forma contractului de vânzare – cumpărare a acţiunilor Oltchim.

“Nu sunt înştiinţări scrise de la Dan Diaconescu referitoare la clauzele contractului de vânzare-cumpărare. Ieri (n.r. – luni), când a părăsit sala, a spus: este nevoie să particip la un proces, mă voi întoarce. La revedere! Nu ştiu de ce obiecţii este vorba, pentru că nouă nu ne-au fost predate obiecţii. Ieri s-a discutat textul contractului, au fost completate mai multe pasaje. Au spus că azi vom primi obiecţiile în scris“, a declarat Vulpescu.

din aceeasi categorie