Tăierile ilegale, managementul deșeurilor și schimbările climatice sunt principalele preocupări prezentate de ministrul desemnat al Mediului la audierile din Parlament. Costel Alexe vrea Plan Național pentru Combaterea Tăierilor Ilegale și audituri în mai multe sectoare ce țin de viitorul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor.
„Ne-am asumat că vom elabora Planul Naţional pentru Combaterea Tăierilor Ilegale, un document strategic la nivelul Guvernului care va spune stop furturilor şi criminalităţii din pădure. Vom implica toate instituţiile competente şi toţi specialiştii de care dispunem, însă avem nevoie şi de expertiza mediului academic şi a societăţii civile. S-a plantat mult prea puţin până acum comparativ cu ritmul tăierilor, iar aceste procente va trebui să le inversăm. Pentru restul suprafeţelor aflate în proprietate privată, Gărzile forestiere se vor asigura că legea privind plantările este respectată la literă. Din păcate, astăzi, avem foarte mari probleme în jumătate din fondul forestier proprietate privată. Sunt foarte mulţi proprietari privaţi care au tăiat pădurea şi nu au mai regenerat-o. Nu putem continua la nesfârşit fără să punem ceva în loc. În cazul perdelelor forestiere, s-au făcut paşi importanţi şi vreau să cred că cele 580 de hectare care sunt propuse pentru următorii ani a fi împădurite cu perdele forestiere va fi un deziderat pe care noi, eşichierul politic, îl vom atinge. Trebuie să terminăm odată cu tăierile ilegale de păduri din România, iar tehnologia ne ajută să facem asta”, a spus ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor, la audierile din comisiile de specialitate din Parlament.
Alexe a menţionat, totodată, că principalele probleme în sectorul forestier sunt lipsa cadastrului şi ineficienta reglementare pentru amenajarea suprafeţelor micilor proprietari.
Cât privește managementul deșeurilor, ministrul desemnat a ținut să atragă atenția că România riscă penalități de 200.000 de euro/zi dacă nu ia măsurile necesare pentru îndreptarea situației. La ora actuală, România este foarte departe în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.
De altfel, Costel Alexe și-a anunțat intenția de a dispune audituri în mai multe sectoare din cadrul ministerului, de la rețeaua de monitorizare a calității aerului, la modul în care a funcționat până acum Fondul pentru Mediu.


