Acasă MediuDezvoltare Durabila Plafonarea prețului lemnului din România a „stimulat” escrocii străini

Plafonarea prețului lemnului din România a „stimulat” escrocii străini

de L M

Legile proaste și bâlbâiala autorităților au deschis porți pentru infractori. OUG privind plafonarea prețului lemnului de foc și a produselor din lemn a făcut să dispară de pe piață aceste produse. Se pare că escrocii sunt mai harnici ca guveranții noștri și au umplut „golul” cu oferte mincinoase venite chiar din străinătate. Semn că degringolada de pe piața lemnului din România a trecut granițele. O reglementare serioasă a problemei lemnului de foc ar înlătura astfel de fraude, iar cetățenii ar fi scutiți de posibile pagube.

OUG nr. 134 din 5 octombrie 2022 a introdus plafonarea prețului la lemnul de foc și la produsele din lemn folosite la încălzire în sezonul rece. Prețurile finale facturate, cu TVA cu tot, urmau să se plafoneze la maximum 400 de lei/mc petru lemn, la 1.500 lei/ tonă pentru brichetele din lemn și la maximum 2.000 lei/tonă pentru peleții din lemn. La vremea apariției actului normativ, prețurile la aceste produse erau mult mai mari decât plafoanele impuse prin OUG; de exemplu, peleții se vindeau cu 4.000-4.500 de lei/tonă. Numai că actul normativ nu prevede și compensarea prețurilor față de plafoanele impuse, astfel că produsele au dispărut de pe piață. Fix în prag de iarnă.

De atunci, autoritățile își pasează vina situației și responsabilitatea remedierii problemei. Ministerul Mediului, inițiatorul actului normativ, dă vina pe Coaliția de guvernare, liderii coaliției dau vina pe minister și nimeni nu face nimic.

În acest context incert legislativ și cu piața goală, au început să apară oferte dubioase, dar extrem de atractive la prima vedere. Mai nou, există oferte din Ungaria pentru peleți, marfă ce lipsește cu desăvârșire pe piața din România. Oferta pare extrem de serioasă; prețul este de 5-6 euro/sacul de 15 kg de peleți, adică 2.000 de lei/tonă, fix cât este plafonul impus de OUG nr. 134/2022. Mai mult, există și ofertă de peleți de la HS Timber Group, fosta companie austriacă Holzindustrie Schweighofer, foarte cunoscută în România și unul dintre principalii furnizori de peleți pe piața națională. De altfel, peleții HS Timber sunt și cei mai scumpi în oferta falsă.

Oferta pentru România este extrem de bine pusă la punct și de atractivă. Sunt anunțate stocuri limitate de peleți de la HS Timber. Iar pentru comezi mai mari de 22 de paleți, transportul este gratuit. Pentru un palet cu 66 de saci de 15 kg și la un preț de 6 euro/sac, de plată ar fi aproape 9.000 de euro. Un adevărat „tun”!

Se pare că aceste oferte mincinoase fac victime în ambele țări, România și Ungaria. Dacă românii pot rămâne fără banii dați pe o comandă care nu va veni niciodată, în Ungaria sunt firme reale ale căror date sunt folosite pentru a fi lansate aceste oferte frauduloase.

Contactată, compania HS Timber Group a precizat, pentru Focus Energetic, că a luat deja măsuri și a postat pe pagina sa de Facebook o atențioare cu privire la ofertele false de peleți ce cuprind și produse ale companiei. În plus, face recomandări prin care potențialii clienți să se ferească de astfel de oferte frauduloase.

Este imposibil să nu remarcăm inventivitatea escrocilor, care au ajuns să profite de delăsarea autorităților române, care au făcut legi ce nu pot fi aplicate. Sau dacă sunt aplicate, ele produc vraiște și fac mai mult rău. În cazul lemnelor de foc și a peleților, este nevoie ca autoritățile să remedieze ce au stricat prin OUG nr. 134/2022 pentru ca astfel de oferte false să nu mai apară pe piață.

 

din aceeasi categorie