Centrul Bucureştiului va fi “ocupat” de biciclete în următorii ani, după ce Primăria Capitalei va realize un proiect de 10 milioane de euro prin care se vor crea piste pentru biciclişti. Speranţele autorităţilor municipale sunt chiar foarte mari, dacă se iau în calcul încercările anterioare de creare de piste pentru biciclişti, care s-au soldat cu eşecuri răsunătoare. De această dată, miza va fi mai mare pentru că banii provin din vânzarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, iar dacă proiectul nu produse efectele scontate, primăria trebuie să dea banii înapoi.
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climantice (MMSC) va finanţa cu 44,6 milioane de lei, aproximativ 10 milioane de euro, crearea unei reţele de piste pentru biciclişti în centrul Capitalei. Fondurile sunt asigurate din vânzarea certificatelor CO2 de căre statul român, iar banii astfel rezultaţi pot fi folosiţi numai în proiecte de reducere a emisiilor de carbon.
“Ca ministru al Mediului, sunt obligat să fac referire, în primul rând, la beneficiile de mediu ale proiectului, fapt pentru care a şi primit finanţarea. Este evident însă că avantajele sunt multiple: eliberarea marilor bulevarde de maşini, îmbunătăţirea stării de sănătate a bucureştenilor care vor alege bicicleta, precum şi creşterea siguranţei în trafic pentru biciclişti. Să nu uităm: o bicicletă în plus în Bucureşti înseamnă o maşină în minus”, a declarat, marţi, 6 mai, ministrul Mediului Attila Korodi, în cadrul onferinţei de presă de lansare a proiectului.
Trasee magistrale
Potrivit proiectului, pistele se vor întinde pe 60 de străzi şi pe Podul Grant, iar lungimea lor va fi de aproape 100 km; vor fi realizate piste pe axele nord-sud, respectiv est-vest, din zona Militari până la depoul Colentina şi din Bucureştii Noi, de la Străuleşti până pe Şoseaua Olteniţei, la Romprim. “Pistele se vor întinde apoi în perimetrul inelului principal de circulaţie, zona Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, în unele perimetre analizăm să le mutăm pe străzi paralele în spatele inelului, astfel încât să-i scoatem pe biciclişti din zona cu foarte multe maşini, acolo unde e foarte poluat, după care în zona centrală pe străzi cum sunt Calea Călăraşilor şi Pasajul Muncii, Splaiul Independenţei, zona din spatele Palatului Parlamentului, Calea 13 Septembrie, în zona de la Doctor Istrate, deci toate aceste străzi vor forma reţeaua majoră de piste de biciclişti, străzile mici vor fi transformate în străzi cu circulaţie mixtă, bicicletă şi auto şi vor fi reglementate cu un nivel de viteză care să asigure siguranţa bicicliştilor”, a afirmat Ion Dedu, director în Primăria Capitalei.
Dedu a anunţat că sunt prevăzute aproximativ 200 de biciclete pentru dotarea celor 18 puncte de închiriere, precum şi 100 de parcări publice pentru aceste mijloace de transport.
Detaliile tehnice privind construirea pistelor vor fi stabilite după o consultare temeinică împreună cu specialiştii şi societatea civilă.
Înţelegere de la Guvern
“La noi transporturile reprezintă o miză cheie, pentru că între anii 1989 şi 2011 emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor au crescut în România, o creştere fără precedent de 92,46% faţă de 1989 şi dacă nu luăm măsuri pentru 2030 vom avea o creştere de 62% faţă de 2005. Sunt proiecţii îngrijorătoare, de aceea facem tot posibilul ca prin proiecte cu finanţări publice şi private să mergem în a limita aceste creşteri în zona transporturilor”, a spus ministrul Mediului.
“La fel ca în toate capitalele dezvoltate Bucureştiul are nevoie să investească pentru reducerea emisiilor de noxe, pentru a descuraja folosirea automobilelor individuale şi pentru a oferi ca alternativă un transport public fluent, prin realizarea unor benzi dedicate acestuia, precum şi pentru încurajarea folosirii bicicletelor. Guvernul a înţeles această necesitate, iar pe 19 aprilie a aprobat alocarea sumei de 44,6 milioane de lei către Bucureşti prin Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru finanţarea proiectului <Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului Bucureşti>”, a spus Sorin Opresscu, primarul general al Capitalei.
De altfel, primarul general speră ca proiectul să demareze în iunie, astfel încât să fie terminat cât mai repede. Se preconizează ca, în urma proiectului, transportul cu bicicleta să ajungă să reprezinte 2,5-3% din totalul transportului din Bucureşti, faţă de 0,5% cât este în prezent. În acest fel, în 2020, 20.000-30.000 de biciclete vor participa la traficul din centrul oraşului, înlocuind autovehiculele. Acest lucru va duce la reducerea cu 20.000 de tone anual a emisiilor de CO2, faţă de poluarea actuală de 487.000 de tone în prezent.


