Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat pierderi de 110,24 milioane lei în primul semestru al acestui an, cu 36% mai mici faţă de pierderile raportate în perioada similară a anului trecut, când se ridicau la 172,03 milioane lei, potrivit unui raport publicat pe site-ul societăţii.
Producătorul de energie a avut în prima parte a anului venituri totale de 229,37 milioane lei, mai mici cu 29% faţă de cele din primul semestru din 2015, când veniturile totale s-au ridicat la 323,22 milioane lei.
Cheltuielile totale au scăzut cu 31%, de la 495,26 milioane lei la sfârşitul primele şase luni ale anului trecut, până la 339,61 milioane lei în prima parte a acestui an.
Complexul Energetic Hunedoara avea, la 30 iunie 2016, plăţi restante de 944,47 milioane lei, cu peste 77% mai mari faţă de cele raportate la 30 iunie 2015, în sumă de 532,38 milioane lei.
De altfel, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, spunea recent că CEH va primi un sprijin financiar şi va trece prin restructurări.
Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat pierderi totale de 1,66 miliarde lei în 2015.
CEH a intrat în insolvenţă pentru a doua oară în 23 iunie, după ce Tribunalul Hunedoara a decis deschiderea procedurii în acest sens, administratorul judiciar provizoriu fiind desemnat Casa de Insolvenţă GMC.
Iniţial, complexul intrase în insolvenţă în ianuarie, dar Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în 19 mai, anularea intrării în insolvenţă.
La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în jur de 6.000 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.
Un raport făcut în acest an de către un comitet pentru minerit din Ministerul Energiei a arătat că la Complexul Energetic Hunedoara este nevoie de două grupuri energetice, Paroşeni şi Deva, şi de două mine viabile, Livezeni şi Vulcani, în timp ce minele Lonea şi Lupeni sunt considerate fără viitor şi trebuie închise.


