Acasă Stiri ExterneEuropa Petrom exportă gaze peste Prut

Petrom exportă gaze peste Prut

de GM

conducta iasi-ungheniCompania OMV Petrom a semnat un acord cu compania Energocom din Republica Moldova pentru începerea livrărilor de gaze către statul vecin începând din 1 ianuarie, prin conducta Iaşi-Ungheni.

„Contractul a fost semnat pentru o perioadă de un an. Cantităţile livrate pentru început sunt mici”, au afirmat surse apropiate tranzacţiei, transmite Mediafax.

Ministrul Economiei din Republica Moldova, Andrian Candu, este citat în presa din Republica Moldova spunând că Energocom va plăti pentru gaze 277 dolari/1.000 de metri cubi, cu 100 de dolari sub nivelul de 378 dolari la care compania cumpără de la grupul rus Gazprom. Preţul cerut de Petrom este apropiat de cel cu care livrează gaze pe piaţa românescă, de circa 275 dolari/1.000 mc.

Conducta de gaze Iaşi-Ungheni, finalizată în acest an, are o lungime de 43 kilometri şi o capacitate anuală de transport de 1,5-2 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Conducta se opreşte, în prezent, la Ungheni, iar un al doilea tronson, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, urmează să fie construit până la Chişinău în următorii doi-trei ani. Totuşi, sistemul de distribuţie al gazelor din Republica Moldova este deţinut de compania Moldovagaz, subsidiară a grupului Gazprom.

Republica Moldova consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importă din Rusia. Regiunea separatistă prorusă Transnistria, în care se află concentrată cea mai mare parte a industriei moldovene, consumă la rândul ei aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, în special la termocentrala Cuciurgan.

România a consumat anul trecut 12,5 miliarde metri cubi de gaze şi a produs, prin OMV Petrom şi Romgaz Mediaş 11 miliarde de metri cubi.

OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.

din aceeasi categorie