Acasă MediuDezvoltare Durabila Petrom a finalizat modernizări de 600 mil. euro la rafinăria Petrobrazi

Petrom a finalizat modernizări de 600 mil. euro la rafinăria Petrobrazi

de GM

PetrobraziOMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a anunţat că a finalizat programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, derulat în perioada 2010-2014. Investiţiile totale pentru procesul de modernizare s-au ridicat la circa 600 milioane euro. Principalul obiectiv al procesului de modernizare a fost creșterea competitivității.

„OMV Petrom poate acum procesa întreaga producție de țiței din România într-o singură rafinărie. Ajustarea capacitații rafinăriei Petrobrazi până la 4,2 milioane tone/an asigură procesarea eficientă a întregii producții de ţiţei a companiei în România, valorificând specificul de companie integrată al OMV Petrom. Rafinăria este acum în poziția de a produce în funcție de nevoile pieței. În urma procesului de modernizare, motorina și kerosenul vor avea o pondere de până la 45% în structura de produse obţinute la Petrobrazi”, spun oficialii companiei.

Dacă în 2009, rafinăria Petrobrazi putea produce aproximativ 900.000 tone de motorină anual, în prezent capacitatea de producție a urcat la peste 1.500.000 tone.

„Creșterea ponderii motorinei în producția rafinăriei Petrobrazi ne va ajuta să răspundem mai bine cererii de pe piața din România. În trecut, la momentul proiectării rafinăriei, consumul de benzină era mai ridicat decât cel de motorină, însă în ultimii ani, acest trend a fost inversat”, spune Neil Anthony Morgan, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Rafinare şi Marketing.

În plus, instalarea unor echipamente moderne și ajustarea capacității de rafinare vor avea un impact pozitiv asupra eficienței rafinăriei. Consumul total de energie al rafinăriei se va reduce cu 25% faţă de 2009. În urma finalizării programului de modernizare, rafinăria are acum un Indice Nelson1 de 11,28, nivel peste competitorii locali și regionali.

În cadrul proiectului au fost modernizate, extinse sau înlocuite: unitatea de hidrofinare a motorinei, unitatea de cracare catalitică, instalația de cocsare, unitatea de distilare atmosferică și în vid, unitatea de desulfurare și recuperare a sulfului, fabrica de hidrogen, parcul de rezervoare din cadrul rafinăriei.

„Procesul de modernizare a fost unul complex, în condițiile în care majoritatea lucrărilor au fost efectuate pe parcursul a două opriri generale programate ale rafinăriei. Operațiunile din faza finală au implicat circa 5.000 de oameni și au fost finalizate la timp, fără niciun incident”, au adăugat oficialii Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deține o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW și un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99% iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. În ultimii 9 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%. Din 2007, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

din aceeasi categorie