Acasă Stiri ExterneAfrica Petrolul sub 30 de dolari barilul. Petrom ar putea ajunge la Gazprom

Petrolul sub 30 de dolari barilul. Petrom ar putea ajunge la Gazprom

de M G

sonda 1„Coşul” Ţărilor Exporatoare de Petrol (OPEC) a coborât, pentru prima dată în ultimii 13 ani, sub 30 de dolari barilul! Dacă şi ţiţeiul Brent, de referinţă pe piaţa europeană, va ajunge să coboare sub acest prag, este posibil ca OMV să vândă acţiunile de la Petrom, cel mai posibil cumpărător fiind concernul rus Gazprom.

Introdus la data de 16 iunie 2005, coşul OPEC este în prezent format din 13 tipuri de ţiţei: Blend saharian (Algeria), Girassol (Angola), Oriente (Ecuador), Minas (Indonezia), Iran Heavy (Iran), Basra Light (Irak), Kuwait Export (Kuwait), Es Sider (Libia), Bonny Light (Nigeria), Qatar Marine (Qatar), Arab Light (Arabia Saudită), Murban (Emiratele Arabe Unite) și Merey (Venezuela). Pe data de 6 ianuarie, coşul OPEC a coborât sub 30 de dolari barilul, ajungând la 29,71 dolari/baril. Un preţ asemănător, de 29,72 dolari/baril a mai fost atins pe 7 ianuarie 2003. Din iunie 2014, când petrolul se tranzacţiona cu circa 110 dolari/baril, preţul s-a diminuat cu mai mult de 3 ori!

În aceste condiţii, este evident de ce toate companiile din domeniul hidrocarburilor „taie” din investiţii şi din costuri. Companiile americane Chevron şi ConocoPhillips au anunţat deja că au de gând să reducă bugetele de investiţii pentru 2016 cu un sfert, iar grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell a informat, la rândul său, că va reduce cheltuielile cu alte cinci miliarde de dolari, dacă propunerea sa de a prelua rivalul BG Group va fi aprobată. Investiţiile globale în petrol şi gaze naturale ar urma să coboare în 2016 la 522 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani, după ce, în 2015, au înregistrat un declin de 22%, până la 595 miliarde de dolari.

Şi OMV Petrom a anunţat că programul de investiţii pentru 2015 este estimat la aproximativ 1 miliard euro, cu circa 30% mai mic faţă de anul 2014. “Un mediu de piaţă cu preţuri scăzute ale ţiţeiului pe o perioadă prelungită ar putea determina reducerea mediei anuale de investiţii în Upstream cu aproximativ 25-35% faţă de 2014”, se arată în Raportul OMV Petrom pentru trimestrul 3 al anului trecut.

Pe de altă parte, există voci în piaţă care susţin că, dacă şi petrolul Brent va coborî sub 30 de dolari/baril, directorul general al OMV, neamţul Rainer Seele este hotărât să vândă Petrom. Cel mai posibil cumpărător este concernul rus Gazprom, cu care Seele personal are relaţii foarte strânse, încă de pe vremea când conducea compania germană Wintershall, cea care aduce gaze ruseşti în România.

Reamintim, cotidianul austriac „Die Presse” anunţa, recent, că grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, pregăteşte rafinăriile sale din Austria şi Germania pentru un posibil schimb de active cu concernul rus Gazprom. Potrivit publicaţiei, în prima etapă ar fi vorba de externalizarea rafinăriilor de la Schwechat (Viena) şi Burghausen (Bavaria) într-o companie separată, pentru a permite participarea ruşilor. Numai afacerile OMV din România nu vor suferi modificări, pentru ca autorităţile române nu vor permite implicarea grupului rus Gazprom. „Die Presse” susţinea, la acea dată, că acest scenariu a fost confirmat de două persoane din Consiliul Director al OMV. Se pare că, între timp, lucrurile s-au mai schimbat în ceea ce priveşte Petrom.

OMV şi Gazprom au convenit în luna septembrie un posibil schimb de acţiuni. Cu toate acestea, până în prezent nu s-a decis care sunt activele care ar urma să fie oferite în mod concret de OMV către Gazprom în schimbul unei participaţii de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

În ceea ce priveşte schimbul de active cu partea rusă, a fost constituită o listă scurtă ‘foarte confidenţială’, a declarat la începutul lunii noiembrie 2015 directorul general al OMV, Rainer Seele, cu ocazia publicării rezultatelor pe trimestrul al treilea. Potrivit lui Rainer Seele, în prezent OMV are acces la camera de date a Gazprom, urmând să analizeze valoarea zăcământului din Siberia, „după care vom putea noi să propunem care sunt activele OMV pe care le vom oferi la schimb”.

„Die Presse” sublinia că o implicare directă a Gazprom în OMV a fost deja exclus mai devreme.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

din aceeasi categorie