Acasă Stiri ExterneAmerica Petrolul ar putea ajunge la 300 de dolari barilul

Petrolul ar putea ajunge la 300 de dolari barilul

de M G

Preţurile la petrol ar putea trece de 300 de dolari barilul în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, a afirmat vicepremierul rus şi ministrul Energiei Aleksandr Novak, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. Dacă prețul internațional al țițeiului se majorează, evident că va crește și prețul carburanților la pompă peste tot în lume, deci, inclusiv în România!

„Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală”, a spus Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat. „Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult”, a adăugat oficialul rus.

În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei.

Mai mult, preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia, ca represalii la invazia Ucrainei, subliniind sprijinul politic puternic pentru această decizie care, a admis oficialul, va duce la creşterea preţurilor la energie. „Interzicem toate importurile de petrol şi gaz rusesc. Aceasta înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi acceptat în porturile americane, iar poporul american va da o nouă lovitură puternică maşinii de război a preşedintelui rus Vladimir Putin”, le-a spus Biden jurnaliştilor, la Casa Albă.

După acest anunţ, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai a urcat cu 5,4%, până la 129,91 de dolari. Preţul barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului a crescut duminică seara până la 140 de dolari, în apropiere de maximumul istoric de 147,50 dolari atins în luna iulie 2008.

În 2021, SUA au importat în medie peste 20,4 milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe lună din Rusia, aproximativ 8% din importurile de combustibil lichid al Washingtonului. De asemenea, SUA importă cantităţi reduse de cărbune rusesc.

Biden a estimat o creştere suplimentară a preţurilor la energie, ca rezultat al „războiului lui Putin”, dar s-a angajat să facă tot ce este posibil pentru a minimaliza impactul asupra americanilor. El a avertizat companiile energetice americane să nu exploateze situaţia, profitând de evoluţia preţurilor.

Şi Marea Britanie a anunţat că va renunţa la importurile de petrol şi gaz rusesc până la finalul lui 2022.

Pe de altă parte, europenii sunt mai prudenţi, deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti.

De asemenea, Bulgaria, prin vocea premierului Kiril Petkov, a declarat că susţine sancţiunile împotriva Rusiei ca mijloc de a opri invazia în Ucraina, dar va dori, probabil, o exceptare de la interzicerea importurilor de gaze naturale şi petrol, dacă o astfel de propunere este înaintată.

Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom, iar singura sa rafinărie de petrol, deţinută de compania rusă LUKOIL, furnizează peste 60% din combustibilul folosit în ţară.

„Bulgaria ar susţine toate tipurile de măsuri, pentru că suntem cu adevărat împotriva războiului, dar pentru acestea două (petrol şi gaze), poate că am cere o exceptare… Nu avem alternative chiar acum, suntem prea dependenţi”, a spus premierul Petkov.

„Susţinem pe deplin poporul ucrainean, am susţinut primul pachet de sancţiuni, suntem chiar deschişi şi pentru alte sancţiuni; doar aceste două sancţiuni, ar fi foarte greu pentru noi să le adoptăm ca economie şi ca ţară”, a spus el.

Guvernul său va începe, de asemenea, să cumpere 1,5 milioane de tone de grâu pentru a-şi consolida aprovizionarea cu alimente până la recolta de anul viitor şi pentru a evita riscurile care ar putea apărea ca urmare a oricărui posibil accident la centralele nucleare din Ucraina.

Bulgaria, care a produs peste şapte milioane de tone de grâu anul trecut, nu intenţionează să interzică exporturile de grâu, a spus Petkov, adăugând că statul îşi va consolida, de asemenea, rezervele de porumb şi seminţe de floarea soarelui.

Premierul Kiril Petkov a mai declarat că Bulgaria îşi menţine pentru moment ţinta de aderare la zona euro în ianuarie 2024. El a spus că inflaţia în Bulgaria ar urma să fie similară cu cea a ţărilor din zona euro.

din aceeasi categorie