Peste 200 de candidaţi şi-au depus candidatura pentru a face parte din consiliile de administraţie ale Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei (ME). Astfel, la Nuclearelectrica s-au înscris 62 de candidaţi, la Romgaz – 79 candidaţi, iar la Transgaz – 67 candidaţi.
“Ministerul Economiei, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), în calitate de autoritate publică tutelară, desfăşoară în prezent procesul de recrutare şi selecţie de administratori pentru Societatea Naţională „Nuclearelectrica” SA, Societatea Naţională de Gaze Naturale „Romgaz” SA, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” SA, în vederea implementării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Asistenţa pentru acest proces este asigurată de asocierea formată din SC Quest Advisors SRL şi SC Transearch International SRL“, se arată într-un comunicat de presă. Conform acestuia, în prezent se află în analiză şi evaluare dosarele depuse de candidaţi.


