Acasă EconomieIndustrie Peste 2.000 de taxiuri autorizate pe Otopeni

Peste 2.000 de taxiuri autorizate pe Otopeni

de A

taxi-OtopeniPeste 2.000 de taxiuri au fost autorizate să preia pasageri de la Aeroportul Henri Coandă, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Astfel, s-au asigurat condiţiile necesare pentru preluarea rapidă şi fluentă a pasagerilor sosiţi pe aeroport şi pentru transferul lor în siguranţă la destinaţie. Taxiurile autorizate au acces atât pe bază de comandă (transmisă prin intermediul dispozitivelor touch-screen), cât şi direct în faţa terminalului Sosiri, pentru a prelua pasagerii pe principiul primul venit – primul plecat în cursă”, a informat într-un comunicat compania.

Accesul taxiurilor neautorizate în staţiile taxi va fi interzis începând cu 1 septembrie, ora 0:00.

„Măsura interdicţiei vine şi la solicitarea Poliţiei Transporturi, ca urmare a numeroaselor incidente generate de taximetriştii neautorizaţi. Începând cu 1 septembrie, staţiile taxi de la aeroport vor fi următoarele: la etaj, staţiile pentru taxiuri la comandă, respectiv pentru taxiuri care practică un tarif de maximum 1.40 lei/km, iar la parter staţia pentru taxiuri autorizate, indiferent de tariful practicat”, precizează oficialii CNAB.

din aceeasi categorie