Acasă EconomieIndustrie Peste 2.000 de disponibilizați la RAAN

Peste 2.000 de disponibilizați la RAAN

de A

raanPeste 2.000 de oameni rămân fără loc de muncă după ce ultimul mare angajator din orașul Drobeta Turnu Severin, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, îşi închide porţile.

Regia produce apă grea pentru centrala nuclearelectrică din Cernavodă, dar şi energie termică pentru oraş. Disponibilizările se vor face în două etape. Primii angajaţi, 1.525 de persoane, vor pleca acasă la 1 octombrie, potrivit planului de disponibilizare. Alţi 520 vor fi daţi afară din 31 martie 2016, scrie Digi 24.

Conform contractului colectiv de muncă, salariaţii ar trebui să primească plăţi compensatorii, dar cum unitatea este în insolvenţă, şansele să primească aceşti bani sunt destul de mici şi cu siguranţă se va ajunge în instanţă. Angajaţii vor primi în mod cert indemnizaţia de somaj şi venituri de completare, pe o perioadă între 3 luni şi 2 ani, în funcţie de vechime.

În ultima perioadă, au avut loc mai multe proteste la RAAN. Angajaţii au ieşit în stradă să le ceară guvernanţilor bani pentru funcţionarea regiei şi salariile restante.

RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, când avea debite de achitat către furnizori de peste 680 milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei. Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al RAAN – Tudor & Asociaţii, la momentul respectiv, se aflau în jur de 300 entităţi comerciale, instituţii şi administraţii publice-locale şi unităţi bancare.

din aceeasi categorie