Acasă EconomieBanci & Asigurari Performaţă EximBank

Performaţă EximBank

de GM

EximBank a reuşit performanţa de a ocupa poziţia 38 în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est după profitul înregistrat anul trecut, conform clasamentului anual realizat de SeeNews în parteneriat cu Euromonitor International – cel mai mare furnizor de analize de afaceri şi pieţe la nivel mondial.

În ediţia din acest an a topului, EximBank se situează pe locul 67 după activele de la finalul anului 2011, în urcare cu cinci poziţii faţă de ediţia precedentă, în condiţiile în care, pentru realizarea clasamentului, au fost chestionate 240 de instituţii bancare din 11 state (Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia).

România a reuşit să revină pe poziţia de lider a topului băncilor din regiune, cu 21 de entităţi prezente în Top 100, fiind urmată de Bulgaria (18) şi Slovenia (17). Realizatorii clasamentului punctează că, în 2010, România a pierdut prima poziţie în favoarea Bulgariei şi Serbiei, din cauza înrăutăţirii condiţiilor economice, dar a reuşit să revină, datorită intrării în această ediţie a topului a încă şapte instituţii bancare.

EximBank este o instituţie specializată, al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

EximBank a înregistrat o creştere a expunerii faţă de clienţii nebancari cu circa 700 milioane euro, în condiţiile dificile ale crizei şi a obţinut un profit de peste 455 milioane lei.

din aceeasi categorie