Acasă Stiri ExterneAfrica Pașca Palmer părăsește ONU cu acuzații de discriminare și trafic de influență

Pașca Palmer părăsește ONU cu acuzații de discriminare și trafic de influență

de L M

Cristiana Pașca Palmer, fost ministru al Mediului în Cabinetul Cioloș, și-a dat demisia din funcția de secretar executiv al Convenției Națiunilor Unite pentru Diversitate Biologică (CBD). Oficial, din motive de sănătate. Neoficial, ca urmare a acuzațiilor de discriminare a personalului african și a intervențiilor în vederea reînnoirii contractului în această funcție. Nici în România, Pașca Palmer nu a avut o imagine prea bună, dar, în cele din urmă, a reușit să determine oficialii ONU să-i acorde această demnitate.

Cristiana Pașca Palmer și-a dat demisia din funcția de secretar executiv al Convenției Națiunilor Unite pentru Diversitate Biologică (CBD), ea părăsind postul pe 1 noiembrie 2019. Pașca Palmer a ocupat această funcție începând cu martie 2017, mandatul urmând să expire în martie 2020. Până atunci, funcția va fi deținută de jurista de mediu din Tanzania, Elizabeth Mrema.

Potrivit Climat Home News (CHN), publicație online londoneză de mediu, la începutul lunii octombrie, Pașca Palmer și-a anunțat staff-ul că „este la o răscruce de drumuri, unde trebuie să accepte faptul că, din cauza unui amestec de factori care îi afectează tot mai mult sănătatea, nu este în măsură să continue această călătorie și să conducă Secretariatul CBD pe drumul către Conferința ONU pentru biodiversitate”. Demisia oficialului vine în toiul pregătirilor pentru cea de a 15-a Conferință a Părților (COP 15) a CBD, care va avea lor în 2020, în China; acest summit este considerat cel mai important din ultimul deceniu pentru biodiversitate. Se preconizează ca, în China să se stabilească noile obiective pentru următorul deceniu. În acest context, rolul secretariatului și al secretarului executiv devine tot mai important, pentru că asigură asistența guvernelor naționale pentru a găsi acorduri în timpul negocierilor complexe.

„Cristiana Pașca Palmer și-a dat demisia înainte de summitul-cheie, ea confruntându-se cu acuzații de discriminare a personalului african și intervenție în reînnoirea contractului”, susține publicația londoneză. „Documentele văzute de Climate Home News descriu un mediu de lucru haotic la secretariat, demisii și multe concedii medicale ale staff-ului și acuzații potrivit cărora Pașca Palmer a discriminat membrii africani ai personalului”, se arată într-un articol publicat pe site-ul CHN. Publicația atrage atenția că Pașca Palmer a refuzat să prezinte versinea sa asupra situației, susținând mereu că demisia sa este determinată de problemele de sănătate și de intenția de a petrece cât mai mult timp alături de familie.

Bomba din Namibia

Problema la Secretariatul Convenției a explodat în urma unui articol publicat la sfârșitul lunii august în The Namibian, cel mai mare ziar din Namibia. Potrivit acestuia, membrii africani ai Biroului Convenției Națiunilor Unite privind diversitatea biologică (CBD) nu sunt mulțumiți de modul în care secretarul executiv, Cristiana Pasca Palmer, conduce organizația. „Secretariatul se schimbă într-un mod care înstrăinează Africa. Așa cum am afirmat clar la ultima noastră ședință de Birou, secretarul executiv pare să aibă cunoștințe limitate despre biodiversitate și aspecte conexe și, din această cauză, după doi ani în fruntea secretariatului, ea nu a oferit o viziune strategică pentru secretariat și rolul pe care ar trebui să-l joace în susținerea eforturilor țărilor africane în curs de dezvoltare în implementarea convenției”, se arată într-un document al membrilor africani ai Biroului, citat de The Namibian. Motiv pentru care „Africa nu acceptă nicio prelungire a mandatului secretarului executiv” atunci când contractul ei expiră în martie 2020, susține publicația londoneză.

Pașca Palmer a reacționat la articol și a cerut ajutorul Biroului și președinției egiptene a COP 14, care s-a ținut Sharm El-Sheikh, în 2018, pentru a investiga dacă membrii africani au „vreo asociere cu articolul” și dacă documentul reprezintă „o vedere unanimă din regiunea africană ”. Ea a spus că a vorbit cu reprezentanții africani care știau acest document și a solicitat Biroului să emită o renunțare. Hamdallah Zedan, un reprezentant al președinției COP egiptene și el însuși fost secretar executiv al CBD, a declarat că solicitarea și interogarea oficialilor africani „intervin în mod șocant și subminează un proces și o entitate interguvernamentală”, totul făcându-se cu „o îndrăzneală incredibilă”. Zedan a informat Biroul și pe șefa lui Pașca Palmer, secretarului executiv al ONU pentru Mediu, Inger Andersen.

O lună mai târziu, Andersen a scris statelor membre pentru a anunța „cu regret” că Pașca Palmer a părăsit CBD.

Publicația londoneză a ținut să precizeze că documentul invocat în articolul din The Namibian a fost prezentat mai multor reprezentanți naționali africani, care nu fac parte din Birou, și care au susținut că nu aveau știință de el la momentul la care CHN derula investigația jurnalistică. Melesse Maryo, reprezentantul principal al CBD din Etiopia și membru al Biroului, nu a confirmat sau a negat autenticitatea documentului. El a declarat pentru CHN că nu „părerile africanilor” au fost cele care au determinat-o pe Pasça Palmer să demisioneze.

Africanii nedoriți în staff

Pe de altă parte, nici activitatea secretariatului CBD din Montreal, Canada, nu era una calmă. CHN susține că, în urma unui audit obișnuit al Oficiului ONU al Serviciilor Internaționale de Supraveghere (OIOS), s-a constatat că, de la începutul lui 2017 până la jumătatea lui 2019, 22 angajați au părăsit secretariatul. Cei 22 reprezintă o cincime din numărul de angajați. În 2016, 18 angajați și-au luat, în total, 172 de zile libere. De la preluarea mandatului de către Cristiana Pașca Palmer, numărul zilelor libere a crescut alarmant, astfel că 58 de angajați și-au luat 458 de zile libere în numai cinci luni din acest an. „Împreună cu un decalaj în recrutare, rata ridicată de absență și cifra de afaceri au ridicat îngrijorarea auditorilor OIOS că secretariatul nu poate funcționa în cel mai bun mod”, susține publicația londoneză.

Cel mai dur este faptul că există și două plângeri venite din partea unor membrii ai personalului superior al secretariatului, prin care Pașca Palmer este acuzată că a încercat să-i determine să părăsească posturile. „O reclamantă a presupus că Pașca Palmer a discriminat-o pentru că este neagră. Un angajat ONU a declarat că a observat acest lucru la alți colegi și a enumerat mai mulți angajați din Africa sau Caraibe, care și-au părăsit locurile de muncă sau au fost marginalizați de Pasça Palmer”, scrie CHN. Una dintre plângeri este tranșantă: „Cred sincer că doamna Pașca Palmer este rasistă. Ea are o atitudine negativă față de africani și oamenii de origine africană”, se arată în învestigația publicației londoneze, care a ținut să atragă atenția că nu a văzut nicio dovadă directă de discriminare sau prejudicii rasiale din partea Cristiana Pașca Palmer, dar ziariștii au văzut mai multe e-mail-uri ale angajaților care se plâng de acest lucru.

Nu este clar dacă reclamațiile au fost un factor în demisia Cristianei Pașca Palmer. Discriminarea bazată pe rasă a fost o problemă recunoscută în scrisoarea Biroului african. CHN a întrebat ONU dacă a urmărit sau a investigat revendicările. Organizația a refuzat să răspundă, se arată în încheierea articolului.

 

din aceeasi categorie