Panouri fotovoltaice pentru case izolate
noiembrie 6, 2018
Fondul pentru Mediu va da bani pentru panouri fotovoltaice, special pentru case izolate unde nu ajunge curentul electric. Valoarea subvenției ar putea să acoperire consumul mediu al unei gospodării, iar toată treaba trebuie făcută de primării. În vară, ministrul Mediului a anunțat „Centenarul Luminii”, programul prin care casele izolate și care nu au acces la rețeaua de energie electrică vor avea parte de investiții care să rezolve această problemă.
Ministerul Mediului a elaborat proiectul de Ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Propunerea Ghidului este o finanțare neramburabilă de cel mult 25.000 de lei, inclusiv TVA, pentru fiecare casă izolată, ceea ce reprezintă 100% din valoarea eligibilă a proiectului.
Suma alocată ar trebui să ajungă pentru un sistem complet, de la panouri fotovoltaice, la tabloul electric și contor. Mai exact, finanțarea se acordă pentru achiziţia sistemului fotovoltaic pentru o putere de cel puțin 1 kwp, având ca principale părți componente: panou fotovoltaic, încărcător, baterii (acumulatori), invertor, materiale conexiuni și siguranțe, modul comunicație GPS/contor inteligent de măsurare a energiei electrice produse și de înregistrare a funcționării instalației, structura de montaj a sistemului și tablou electric de curent continuu-alternativ. Tot din finanțarea nerambursabilă mai fac parte cheltuielile cu achiziția instalației electrice interioare în imobil, montajul și punerea în funcțiune a sistemului fotovoltaic, a instalației electrice exterioare și interioare, care nu pot depăși 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice, și TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Legal, solicitantul finanțării este unitatea administrativ-teritorială care a depus dosarul de finanțare, dar se referă la gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Aceste construcții trebuie să fie situate la cel puțin 2 km față de rețeaua de curent electric, sunt deținute de persoane fizice, au destinația de locuințe și sunt utilizate permanent.
Pentru organizare, Ghidul impune ca, în trei zile lucrătoare de la data publicării lui, Ministerul Energiei transmite AFM lista potențialilor beneficiari, care va publica lista finală, precum și sumele aferente alocate, pentru care se pot depune cereri de finanțare. În același timp, AFM face publică data deschiderii sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, precum și suma alocată sesiunii.
O primărie poate avea o singură cerere de finanțare într-o sesiune, iar documentele trebuie depuse la consiliul județean. AFM va centraliza toate cererile și va analiza, din nou, dosarele, care pot fi declarate neeligibile. Împotriva acestor decizii se poate face contestație. Contractele de finanțare sunt valabile până la 31 decembrie 2021.
În vară, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunțat intenția de a lansa Programul „Centenarul Luminii”, prin care casele izolate să fie dotate cu panouri fotovoltaice, pentru că extinderea rețelei electrice până în acele locuri nu este viabilă economic. La acea vreme, oficialul de la Mediu punea problema unei finanțări de 100 milioane de euro pentru 26.000 de case.