Acasă MediuDezvoltare Durabila Pace pe piața lemnului

Pace pe piața lemnului

de L M

vanzare lemnPiața lemnului are toate șansele să nu mai înregistreze convulsii ca anul trecut, când firmele de prelucrare au boicotat masiv licitațiile organizate de Romsilva din cauza prețului mare de pornire. Modificările legislative operate atunci și definitivate în septembrie, au permis calcularea unor prețuri de pornire ce pot fi considerate onorabile, având în vedere că silvicultorii și forestierii s-au înțeles de la prima întâlnire cu privire la modelul de contract de vânzare-cumpărare. Urmează să lucreze și la caietul de sarcini.

Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și ai ASFOR (Asociația Forestierilor din România) s-au întâlnit, joi, pentru o primă rundă de consultari privind modelul contractului de vânzarecumpărare a masei lemnoase pe picior, cu aplicabilitate pentru anul de producție 2017, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Începând cu 1 noiembrie, se organizează licitațiile de toamnă, cele mai importante dintr-un an, când se scoate la licitație 50%-70% din masa lemnoasă propusă pentru exploatare în tot anul 2017.

Prin HG nr. 617/2016 a fost stabilit Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier aflat în proprietate publică a statului. În baza prevederilor acestui normativ, au fost stabilite și prețurile de referință pentru licitațiile ce vor urma. „Prețul mediu de referință pentru vânzarea masei lemnoase în 2017 este similar celui din anul în curs și a fost stabilit prin Decizia 383/28.09.2016, care este disponibilă detaliat pe pagina de internet a Romsilva (www.rosilva.ro)”, precizează comunicatul. De exempu, prețul de referință pentru cel mai bun lemn de molid pleacă de la 282,46 lei/mc fără TVA și ajunge la 199,22 lei/mc. Prețul de referință a lemnului de foc, indiferent de specie, pleacă de 11,06 lei/mc și ajunge la 74,20 lei/mc, acesta fiind un vârf de preț.

„Ca noutate, HG nr. 617/2016 stabilește și posibilitatea de plată a masei lemnoase licitate într-un interval de maximum 30 de zile calendaristice. În urma negocierilor, Romsilva și ASFOR au convenit asupra posibilității de plată a masei lemnoase licitate și la 20 de zile”, precizează comunicatul.

,,Am reușit să cădem de acord, într-un termen foarte scurt, asupra formei finale a modelului de contract, semn că atât Romsilva, cât și partenerii nostri comerciali am fost deschiși dialogului, iar faptul că forma propusă de noi a fost agreată, cu mici modificări, demonstrează că regia simte pulsul pieței și că dă dovadă de transparență și flexibilitate”, a declarat, după discuții, Ciprian Pahontu, director general al Romsilva.

În următoarea perioadă, Romsilva și ASFOR se vor întâlni pentru a conveni asupra modelului caietului de sarcini pentru licitațiile de vânzare a masei lemnoase în 2017.

Anul trecut, Regulamentul de vânzare a masei lemnoase provenite din fondul forestier de stat a generat mari proteste, cu forestieri în fața Guvernului, mici îmbrânceli cu jandarmii prin țară, dar și boicoturi ale licitațiilor organizate de Romsilva. Forestierii au susținut că prețul de pornire la licitații era stabilit la niveluri ce-i scot de pe piață și-i duc la faliment. Romsilva s-a apărat cu prevederile Regulamentului. Situația a fost dezamosată numai după ce, după mari insistențe, Guvernul Cioloș a modificat regulamentul stabilit de Guvernul Ponta, iar prețurile au putut fi reașezate. Consultările amiabile de acum cu reprezentanții Asfor, principalii contestatari din iarnă, sunt semn clar că, anul acesta, nu se vor repeta protestele.

din aceeasi categorie