Producătorii de oţel din Europa şi SUA îşi revin cu greu din criza în care a intrat acest sector în 2008 şi deja se confruntă cu o nouă provocare: politica de dumping practicată de producătorii chinezi, informează AFP, preluată de Agerpres.
Piaţa chineză se confruntă cu o supraofertă de oţel în condiţiile în care încetinirea celei mai mari economii asiatice a afectat cererea internă de oţel astfel că acesta este vândut pe pieţele mondiale la preţuri de dumping.
„În prezent, China îşi vinde oţelul în exces pe piaţa din UE la preţuri care nu acoperă nici măcar costul materiilor prime şi al prelucrării”, a declarat pentru AFP directorul de comunicare de la grupul de lobby Eurofer, Charles de Lusignan.
Experţii de pe ambele maluri ale Atlanticului susţin că, responsabilă pentru jumătate din producţia mondială de oţel, China se confruntă, în prezent, cu o supraproducţie de 340 milioane de tone, adică dublu faţă de cantitatea de oţel produsă anual în Uniunea Europeană.
Grupul ArcelorMittal, prezent şi pe piaţa din România, a dat vina pe China în toamna acestui an, când acţiunile sale au atins un minim istoric. „Situaţia supracapacităţilor din China a dus la o creştere semnificativă a exporturilor pe pieţele mondiale”, a declarat directorul general de la ArcelorMittal, Aditya Mittal, evocând în special pieţele cheie ale companiei din Europa şi SUA.
Producătorii americani de oţel încep şi ei să resimtă efectele politicii de dumping practicată de producătorii chinezi. „Industria siderurgică americană este într-o situaţie dificilă, pe fondul creşterii importurilor la un nivel record, iar o serie de facilităţi de producţie locale nu funcţionează”, a declarat Thomas J. Gibson, preşedintele American Iron and Steel Institute, o asociaţie a producătorilor americani de oţel.
În încercarea de a opri asaltul oţelului chinez, producătorii din UE şi SUA s-au adresat guvernelor lor, precum şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Miniştrii europeni au recunoscut „gravitatea situaţiei”, însă producătorii vor acţiuni imediate. Ei au început să facă lobby la OMC pentru ca aceasta să refuze Chinei statutul de „economie de piaţă”, un statut care ar facilita eforturile companiilor chineze de a se apăra singure în cazul unor acţiuni anti-dumping.
Potrivit unui raport recent, elaborat de producătorii de oţel din America de Nord, dacă China dobândeşte statul de economie de piaţă, un număr de 400.000 până la 600.000 de locuri de muncă din industria siderurgică americană sunt în pericol. La rândul său, în luna martie UE a introdus taxe anti-dumping pentru importurile de oţel inoxidabil din China, iar în luna mai a demarat o investigaţie asupra importurilor de produse de oţel din China şi Rusia.
Există unele speranţe potrivit cărora China îşi va reduce producţia de oţel, ceea ce va mai diminua o parte din presiunile care apasă asupra preţului oţelului. „Am redus capacităţile de producţie cu peste 700 milioane de tone şi vă puteţi imagina dificultăţile cu care ne confruntăm în găsirea de locuri de muncă pentru aceşti muncitori”, a declarat, în luna octombrie, preşedintele chinez Xi Jinping la o întâlnire cu premierul britanic, David Cameron. De asemenea, un oficial din conducerea grupului chinez Baosteel Group a declarat, recent, că producţia de oţel a Chinei ar putea fi redusă cu 20%. „Dacă extrapolăm experienţele anterioare din Europa, SUA şi Japonia, industriile lor siderurgice au trecut printr-o restructurare dureroasă, care a făcut ca producţia de oţel să se diminueze cu aproximativ 20%. China va ajunge într-o situaţie similară, indiferent cât de mult va dura”, a declarat preşedintele Baosteel, Xu Lejiang.


