Acasă Analize OMV mizează pe hidrogen

OMV mizează pe hidrogen

de GM

roiss omvGrupul austriac OMV se pregătește pentru tendințele de viitor în segmentul transporturilor. În următorii ani, hidrogenul va deveni o alternativă importantă atât pentru conducătorii auto, cât și pentru producătorii de mașini, se arată într-un comunicat de presă.

Hidrogenul reprezintă prima alegere pentru OMV în ceea ce privește tehnologiile de combustibili ale viitorului. A fost demarat procesul de creare a unei infrastructuri pentru mașinile care funcționează cu celule de combustibil bazate pe hidrogen, prima stație de distribuție cu hidrogen în Austria fiind inaugurată în Viena, în anul 2012. Sunt planificate și alte proiecte, printre care demararea, în acest an, a lucrărilor de construcție la o altă stație de distribuție a hidrogenului în zona Innsbruck. OMV este partener în cadrul „Inițiativei Mobilitate H2” (H2 Mobility Initiative) din Germania, program care are ca obiectiv construirea unei rețele de aproximativ 400 de stații de alimentare publice pe bază de hidrogen, până în anul 2023.

„Abordarea noastră cu privire la provocările schimbărilor climatice este direcționată cercetării noilor tehnologii”, a declarat Gerhard Roiss (foto), CEO al OMV. „Dorim să contribuim la construirea unei punți între situația actuală și obiectivele de mediu ale UE. Avem nevoie de soluții viabile pentru piață”, a mai spus Roiss. Hidrogenul reprezintă soluția pentru nevoile conducătorilor auto și ale industriei auto. „Încă mai este nevoie de investiții majore în cercetare și dezvoltare pentru a aduce hidrogenul la maturitate pe piață. În acest segment, OMV joacă un rol esențial în dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen”, a adăugat CEO al OMV.

Rafinăria Schwechat produce, în prezent, aproximativ 100.000 de tone de hidrogen pe an folosind gaze naturale. Chiar și în cazul în care hidrogenul este produs din combustibili fosili, utilizarea vehiculelor cu celule de combustibili bazate pe hidrogen contribuie la reducerea cu aproximativ 50% a emisiilor de CO2.

Pentru următorii ani a fost alocată o sumă de 20 milioane de euro pentru cercetarea dedicată tehnologiilor pe bază de hidrogen, sumă inclusă în bugetul pentru cercetare al OMV.

Ca parte a proiectului de cercetare „Power to Gas”, OMV lucrează alături de partenerii săi pentru îmbunătățirea opțiunilor de aplicare a energiei electrice generată din energia regenerabilă.

Un proces cheie constă în transformarea energiei electrice în hidrogen (Wind2Hydrogen). Electricitatea are rolul de a descompune apa în elementele sale primare – hidrogen și oxigen – prin intermediul electrolizei. Avantajul acestui proces este acela că este mai simplă stocarea electricității sub formă de hidrogen – prin intermediul electrolizei – și transportarea acesteia prin utilizarea rețelei de conducte existente pentru transportul gazelor naturale. Resursele corespunzătoare pentru cercetare vor fi instalate în lunile următoare.

„Centralele Power to Gas oferă beneficii multiple”, a declarat Horst Steinmüller, directorul Institutului de Energie al Universității Linz. „Noi oportunități în transportarea și stocarea energiei, mai puțină presiune asupra extinderii rețelei energetice și un impact pozitiv asupra mobilității”, a adăugat acesta.

Pregătirea obiectivelor viitoare pe termen lung reprezintă, de asemenea, o prioritate pentru OMV. Cercetarea pentru producerea hidrogenului folosind apă și lumină solară este realizată alături de experți din cadrul Laboratorului Christian Doppler de la Universitatea Cambridge. Prin această cercetare, OMV contribuie semnificativ la crearea unui viitor, care are la bază alimentarea cu energie din resurse regenerabile, se mai arată în comunicatul OMV.

Cu vânzări de 42,41 miliarde de euro și o forță de muncă de aproximativ 27.000 de angajați în anul 2013, OMV Aktiengesellschaft este cea mai mare companie industrială austriacă listată la bursă. OMV este şi acţionarul majoritar al Petrom.

din aceeasi categorie