Acasă Economie OMS recomandă creşterea accizei la tutun. Producătorii ripostează

OMS recomandă creşterea accizei la tutun. Producătorii ripostează

de GM

fumatDeciziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sunt aspru criticate de unul dintre cei mai mari producători naţionali naţionali şi mondiali de ţigarete – JTI, din cauza lipsei de transparenţă a organizaţiei. OMS a hotărât, miercuri, să recomande creşterea impozitării ţigaretelor, iar banii obţinuţi să fie folosiţi în programe de reducere a fumatului.

OMS a adoptat miercuri, la Moscova, în timp record şi în lipsa experţilor fiscali şi a presei, recomandări în privinţa taxării tutunului, se arată într-un comunicat de presă al JTI. “Astfel, participanţii la conferinţa reprezentanţilor părţilor (COP6), pe tema Convenţiei Cadru pentru Controlul Tutunului (FCTC – Framework Convention on Tobacco Control) recomandă celor 178 de ţări semnatare ale FCTC să aplice pentru produsele din tutun un nivel minim de incidenţă a accizei (fără TVA) de 70%, urmând ca banii obţinuţi să fie alocaţi programelor de reducere a fumatului. În opinia reprezentanţilor OMS, creşterea taxelor duce la majorarea preţurilor şi, implicit, la reducerea consumului, ceea ce ar determina îndeplinirea obiectivelor de sănătate publică”, se arată în comunicat.

“Autorităţile din domeniul sănătăţii publice nu sunt experţi fiscali. În plus, aceste recomandări au fost adoptate în grabă, în absenţa factorilor de decizie în materie de taxare, care ar trebui să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește politicile fiscale”, a declarat Michiel Reerink, Global Regulatory Strategy Vice President, JTI.

Potrivit acestuia, prin excluderea de la dezbateri a autorităţilor din domeniul fiscal, a publicului şi a presei, OMS dovedeşte  lipsă de transparenţă, responsabilitate şi integritate. În plus, recomandările făcute încalcă dreptul statelor suverane de a-şi stabili politica de taxare.

Compania susţine că, în procesul de elaborare a politicilor fiscale, trebuie luate în calcul evoluţia puterii de cumpărare, impactul creşterii preţurilor produselor din tutun în coşul zilnic de consum, consecinţele asupra comerţului ilegal, precum şi capacitatea autorităţilor de a combate contrabanda cu ţigarete. Experţi fiscali din toată lumea consideră că ignorarea acestor factori poate duce la o creştere dramatică a pieţei negre, ceea ce determină implicit pierderi la bugetele de stat şi neîndeplinirea obiectivelor de sănătate publică.

“În România, ponderea accizei în preţ este de circa 60%. Însă acciza se plăteşte şi pe TVA, prin excepţie de la regula conform căreia nu se aplică taxă la taxă. Prin urmare, incidenţa taxelor în preţul unui pachet de ţigarete, acciză şi TVA, este de circa 80%. O eventuală implementare a recomandării OMS ar duce la creşterea dramatică a nivelului de taxare şi, implicit, a preţurilor. Ceea ce ar însemna o majorare bruscă a contrabandei (aflată, conform studiilor companiei Novel Research, pe un trend ascendent, de la 14% în decembrie 2013 la 17% în iulie 2014) şi, implicit, scăderea veniturilor la bugetul de stat. Însă participanţii la întâlnirea de la Moscova consideră contrabanda o falsă problemă…Industria tutunului este cel de al doilea mare contribuabil la bugetul de stat şi unul dintre principalele sectoare exportatoare, contribuind pozitiv la balanţa de plăţi a României”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

din aceeasi categorie