Protestele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii riscă să arunce omenirea într-o nouă criză economică. Şi asta pentru că cele mai mari rezerve de petrol, cea mai importantă resursă energetică a planetei, se găsesc exact în această zonă. Iar instabilitatea politică din regiune riscă să ducă preţul petrolului spre cote alarmante, care să pună în pericol fragila restabilire economică a omenirii.
In ultima sută de ani, de când petrolul a luat locul cărbunelui ca principală sursă de energie, lumea a ajuns înconjurată de produse provenite din ţiţei, de la carburanţi şi păcură, la îngrăşăminte chimice şi pahare de unică folosinţă. El a devenit ”sângele economiei”, după cum îl numea Anton Zischka în celebra sa carte „Războiul petrolului”, apărută încă din 1941.
Asigurând 40% din necesarul de energie al lumii, influenţa petrolului şi a preţului acestuia asupra economiei mondiale este major. Toate componentele economiei sunt influenţate de preţul la energie, de la inflaţie şi şomaj, până la produsul intern brut. Mai mult, având în vedere că, practic, nu există componentă economică în care să nu se folosească petrol sau vreun derivat al acestuia, orice mişcare „în sus” a preţului ţiţeiului antrenează mişcări pe toate celelalte pieţe.
Un lucru este cert: pentru a susţine creşterea economică, este nevoie de energie, iar petrolul asigură 40% din necesarul de energie al planetei şi 90% din cel pentru transporturi. Altfel spus, atunci când există creştere economică, şi consumul de energie se majorează, iar pentru un produs intern brut mai mare este nevoie şi de energie mai multă. Analiştii apreciază că cheltuielile cu resursele energetice pot fi de maxim 10 – 11% din PIB, pentru a asigura creşterea economică. Mai mult, energia şi resursele energetice ieftine au asigurat dezvoltarea economică a lumii, de-a lungul timpului. Astfel, petrolul ieftin a reprezentat unul dintre „motoarele” creşterii economice în secolul trecut. Este la fel de adevărat şi că, atunci când preţul ţiţeiului s-a majorat rapid, efectele negative în economie au fost extrem de vizibile, precum şocurile petroliere din anii ‘70 sau şi mai recenta recesiune începută în 2007, o dată cu criza financiară din SUA.
Petrolul, însă, nu este, din păcate, o resursă inepuizabilă. Conform Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), rezervele mondiale de ţiţei sunt de circa 1.300 miliarde de barili, dintre care 270 miliarde de barili în ţările non OPEC. Cei mai importanţi producători non OPEC sunt Federaţia Rusă, Norvegia şi statele din zona Mării Caspice. în prezent, din OPEC fac parte Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela.
Speculatorii şi influenţele asupra preţului petrolului
Ca la orice marfă, şi preţul petrolului este influenţat de cerere, ofertă, speculatori, dar şi de cursul valutar.
Rolul speculatorilor în determinarea preţului petrolului a fost adus în atenţia dezbaterilor globale, mai ales în urma spike-urilor din vara anului 2008. în timp ce speculatorii sunt cunoscuţi ca utili pieţei, pentru a-i conferi lichiditate, faptul că traderi fără nevoi de livrare fizică a mărfii au puterea de a mişca semnificativ preţul a atras atenţia întregului glob. Pentru speculatori, aspectul cel mai important nu este cel privind cererea şi oferta reală de petrol, ci sentimentul general privind evoluţia viitoare a cotaţiilor.
Petrolul este cea mai tranzacţionată marfă din lume. în prima parte a crizei mondiale, în perioada august 2007 august 2008, toată lumea avea nevoie de lichidităţi, dar şi de noi oportunităţi de investiţii. în primul rând, pe fondul scăderii valorilor mobiliare din SUA şi al crizei de credit, fondurile speculative şi fondurile de capital privat au căutat noi oportunităţi de investiţii. Cum nu apăruse criza economică, foarte mulţi bani au fost investiţi pentru a cumpăra petrol sau derivate care aveau ţiţeiul ca activ suport. De remarcat, deşi se consumau aproximativ 84 milioane de barili de petrol pe zi, se ajunsese să se tranzacţioneze, tot zilnic, aproape 900 milioane de barili, iar, după ce în ianuarie 2008 petrolul depăşise „bariera” a 100 dolari barilul, la mijlocul anului ajunsese aproape de 150 dolari barilul.
Astfel, cel puţin până în a doua jumătate a anului 2008, petrolul şi derivatele financiare cu activ suport petrolul au devenit şi un instrument de rezervă, ba chiar de rezervă speculativă, pentru că agenţii economici puteau fi în măsură în orice moment să cumpere alte valori, în funcţie de evoluţia ratei dobânzii sau a preţurilor. Fondurile de investiţii au folosit petrolul ca plasament de apărare împotriva inflaţiei. Metoda a dus la un cerc vicios: temându-se de creşterea preţurilor, investitorii au alimentat-o prin cumpărarea masivă de petrol. După falimentul băncii americane Lehman Brothers, în septembrie 2008, care a declanşat şi criza economică, această logică s-a inversat: temându-se de deflaţie, investitorii au renunţat la petrol, ceea ce a condus la diminuarea masivă a preţului (de la 150 dolari în iulie, la 38 dolari în decembrie 2008), ceea ce a adâncit criza economică.
Astfel de manifestări se pot întâmpla şi acum!
Un alt factor ce influenţează preţul petrolului îl reprezintă valutele. Datorită faptului că petrolul este cotat în dolari americani, mulţi dintre factorii care influenţează dolarul au un impact important şi pe piaţa petrolului. în general, preţul petrolului evoluează invers proporţional cu întărirea dolarului (având în vedere că SUA sunt cea mai puternică economie a lumii). Un dolar mai puternic înseamnă că este nevoie de mai puţini dolari pentru a cumpăra un baril de petrol. Acest lucru este benefic pentru consumatori. Atunci când dolarul este relativ puternic în raport cu alte valute, un baril de petrol care valorează 100 dolari este avantajos pentru producătorii de petrol şi dezavantajos pentu consumatori.
OPEC pare să considere că un preţ optim al petrolului este, în prezent, între 70 şi 80 de dolari. Pe de o parte, este suficient de scăzut pentru a nu împovăra prea mult economia încă fragilă, pe de altă parte, sursele alternative nu sunt atractive şi sunt, în general, neprofitabile la acest nivel al preţului petrolului.
Cererea şi oferta duc ţiţeiul peste bariera de 100 dolari/baril
Evident, cea mai importantă influenţă o generează raportul dintre cerere şi ofertă. Oferta de petrol e limitată: 1.300 miliarde de barili în rezerve. Cererea, în schimb, pare nelimitată: Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) prognozează că aceasta va creşte, de la circa 85 milioane de barili pe zi, cât este în prezent, la 140 milioane de barili, în 2035. Ceea ce înseamnă că, la un consum mediu de 100 milioane de barili pe zi, ar mai ajunge petrol până în jurul anilor 2040 – 2050. De remarcat, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a anunţat că în anul 2020 se va atinge apogeul în privinţa producţiei de ţiţei, ceea ce înseamnă că, începând cu acest an, producţia (adică oferta) va începe să scadă, în timp ce cererea va continua să crească.
Astfel, orice eveniment care perturbă oferta de petrol influenţează inevitabil preţul acestuia. Factori precum condiţiile atmosferice extreme, războaie, terorism, frământari politice, decizii OPEC privind producţia, adică factori ce influenţează oferta au darul de a mişca preţul petrolului în sus sau în jos.
Instabilitatea politică din „inima petrolieră” a lumii, Orientul Mijlociu, constituie o ameninţare asupra preţurilor petrolului. Această regiune este şi va ramâne locul de cristalizare a tensiunilor şi intereselor geostrategice dintre ţările producătoare şi cele importatoare de petrol.
Cererea este un alt factor major care influenţează preţul ţiţeiului. Piaţa mondială a petrolului a fost afectată, în perioada 2007 – 2008, de cele mai înalte preţuri înregistrate vreodată (în iulie 2008, barilul a depăşit 147 dolari). Acest fapt se datorează, în primul rând, dezvoltării economiilor emergente, mai ales a Chinei, care a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depăşind SUA, şi care importă cantităţi tot mai mari de combustibili.
Astfel, se produce un decalaj între cerere şi ofertă: în timp ce prima are tendinţa de creştere, oferta nu o poate egala şi, astfel, consumul depăşeşte producţia. Spre deosebire de crizele petroliere anterioare, care au fost provocate de limitarea exporturilor de petrol, existând, însă, mari rezerve pentru a satisface cererea, în prezent nu există capacităţi de producţie suplimentare, care să susţină cererea în creştere.
Cert este că, din din 1999 şi până azi, preţurile ţiţeiului brut au crescut cu aproximativ 500% (de la 21,5 dolari/baril, la 106 dolari/baril), în timp ce consumul a crescut cu doar 20% (de la 70 milioane barili/zi în 1999, la aproximativ 84 milioane barili/zi în prezent). De altfel, şi în timpul crizelor petroliere, aprovizionarea a scăzut cu 5%, dar a acondus la creşteri ale preţului cu aproape 400%. Cererea nu a scăzut decât în 2008 – 2009, atunci când lumea a fost târâtă într-una dintre cele mai grave scăderi economice de la Marea Criză din anii 0.
Preţul petrolului Brent, tranzacţionat pe piaţa londoneză, a atins un nou record al ultimelor doi ani şi jumătate, de peste 106 dolari pe baril, din cauza temerilor că violenţele din Libia vor crea probleme livrărilor de ţiţei către ţările occidentale. La ora 15:57 GMT, preţul petrolului destinat pieţei americane era în creştere cu 3,99 dolari, la 90,19 dolari pe baril, iar cel cu livrare în aprilie a avansat cu 4,37 dolari, la 90,08 dolari pe baril.
„Pe termen scurt, se va resimţi un impact negativ. Va fi haos şi vor apărea temeri reale că livrările din Libia ar putea fi întrerupte. Problema mai mare este, însă, dacă tensiunile se răspândesc către Arabia Saudită„, comenta un analist al Mitsubishi Corp, conform Mediafax.
Revolta din Libia urmează mişcărilor sociale din Tunisia şi Egipt, care au răsturnat recent regimurile din cele două ţări. în Bahrain, mii de protestatari s-au adunat într-o piaţă din Manama, cerând schimbări de ordin politic.
Astfel, tensiunile din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu nu fac decât să crească temerile că oferta de petrol va scădea, în timp ce cererea va continua să crească, astfel că şi preţul ţiţeiului se va majora. Speculatorii vor căuta să–şi maximizeze profiturile, ceea ce înseamnă că vor căuta să achiziţioneze „aurul negru” – o nouă influenţă în creşterea preţului. SUA, care se aprovizionează în special din această zonă, se va vedea în situaţia de a nu avea suficient petrol, ceea ce înseamnă că nu va avea suficientă energie. Fără energie, nici creşterea economică nu va cea scontată, astfel că dolarul se va devaloriza în raport cu euro, o influenţă în plus în majorarea preţului ţiţeiului. Un cost mare al energiei, al petrolului, va arunca, din nou, economia mondială în recesiune.
De altfel, SUA au cerut ţărilor producătoare de petrol, inclusiv membrilor OPEC, să majoreze livrările de ţiţei, ca răspuns la creşterea recentă a preţurilor hidrocarburilor. „în ultimele luni, am fost martorii creşterii cererii, pe fondul revenirii economiei, ceea ce a dus la majorarea cotaţiilor, şi ne aşteptăm ca toate statele producătoare de petrol să majoreze producţia destinată pieţelor ca răspuns la această tendinţă„, a declarat secretarul american adjunct al Energiei, Daniel Poneman. „Suntem îngrijoraţi de posibilitatea ca preţurile prea mari să afecteze creşterea economică a statelor consumatoare de petrol”, a spus Poneman.
Astfel, dacă problemele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii nu se rezolvă, omenirea va recădea în recesiune economică!
Aurul, rezerva planetară
Tensiunile din zonă nu au afectat numai preţul ţiţeiului. Preţul aurului a depăşit 1.400 dolari pe uncie, pentru prima oară în ultimele şapte săptămâni, din cauza violenţelor din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care au sporit interesul investitorilor pentru plasamente sigure.
Dolarul şi activele evaluate în moneda americană, alături de aur sau alte instrumente financiare care fac faţă cu brio recesiunii mondiale, devin o plasă de siguranţă pentru cei care deţin depozite bancare sau pentru investitorii care urmăresc, în această perioadă, mai mult securizarea portofoliilor împotriva pierderilor, decât anumite randamente.
Principalul factor care influenţează evoluţia preţului la aur îl constituie evoluţia cursurilor valutare, în special a tandemului euro/dolar. în ultimii ani, scumpirea aurului a fost determinată de sporirea gradului de instabilitate în sistemul financiar global, de criza economică, iar, de un an, principalul „motor” de creştere a preţului la metalul galben a fost degringolada generată de datoriile suverane din zona euro. Acum s-au suprapus şi tensiunile din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Or, este deja un lucru ştiut că, pe timp de criză economică sau politică, aurul capătă o popularitate deosebită în rândul investitorilor, care îl privesc drept cea mai sigură alternativă la valutele instabile şi la acţiunile supuse unor oscilaţii majore, fiind o valoare de refugiu. în majoritatea cazurilor, aurul îi ajută pe investitori nu numai să–şi pună la adapost mijloacele financiare, dar să le şi sporească. Practic, aurul reprezintă ultimul bastion în faţa inflaţiei. Cu alte cuvinte, bancherii, care se ocupă, în principal, cu atragerea şi plasarea banilor de hârtie, constată că, pe măsură ce încrederea în moneda fiduciară (n.r. – care are o valoare fictivă, convenţională) scade, aurul îşi demonstrează stabilitatea, aşa cum a făcut-o de-a lungul mileniilor. Aurul şi metalele preţioase reprezintă singura categorie de active care îşi păstrează valoarea atât în contexte inflaţioniste, cât şi deflaţioniste, în mod sustenabil.
„Când încrederea în instituţii scade, uitaţi cum creşte încrederea în aur”, declara Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, al sfârşitul anului 2009.
Comments are closed.