Programul Rabla 2025, cât a mai rămas din el, naște încă interes nu numai pentru potențialii beneficiari. Au apărut oferte din partea unor site-uri care să facă înscrieri, rapide și chiar cu sorți de izbândă, dar contra cost. „Oferta” a fost considerată ilegală din partea Administrației Fondului pentru Mediu, care a sesizat organele abilitate ale statului. Acesta este un semnal că sesiunea de înscriere are toate șansele să fie oprită, pentru că nu ar prima oară când AFM procedează așa. Anii trecuți, când o firmă a folosit un soft pentru înscrierea în program, de acea dată fiind vorba de Casa Verde Fotovoltaice, AFM a suspendat procesul de înscriere. Numai că, parchetul a considerat că totul era legal. Așa că, sesizarea de acum a AFM ar putea să aibă aceeași soartă, dar sesiunea de înscriere ar putea fi amânată de asemenea manieră încât totul să se mute anul viitor. Astfel, bugetul statului ar putea contabiliza încă 200 milioane de lei, iar deficitul să fie puțintel ajustat.
Conducerea Administrației Fondului pentru Mediu a depus astăzi o plângere penală la DIICOT împotriva operatorilor unui site care gestionează o platformă neautorizată, ce promite cetățenilor posibilitatea de înscriere rapidă și contra cost în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice, se arată într-un comunicat de presă al AFM.
Potrivit documentului, platforma respectivă induce în eroare persoanele interesate, sugerând că ar putea facilita înscrierea mai rapidă în programul derulat de AFM, deși această procedură se realizează exclusiv prin aplicația oficială a Administrației Fondului pentru Mediu, gratuit și fără intermediari.
Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice va debuta în data de 30 septembrie 2025, ora 10:00, iar înscrierile se vor putea face doar prin intermediul aplicației oficiale pusă la dispoziție de AFM, pe site-ul www.afm.ro.
„Este revoltător și profund nedrept ca persoane neautorizate să profite de încrederea și dorința sinceră a cetățenilor de a accesa programele noastre de mediu, promițându-le, în mod fals, că pot obține un loc asigurat sau o înscriere mai rapidă în schimbul unei sume de bani. Astfel de practici nu doar că induc în eroare oameni de bună-credință, dar subminează și eforturile noastre de a menține un sistem corect, gratuit și transparent pentru toți”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
AFM reamintește tuturor cetățenilor că înscrierea în programele finanțate de instituție se face gratuit, transparent și doar prin intermediul platformei oficiale. Publicul este încurajat să consulte exclusiv canalele oficiale ale instituției, respectiv site-ul www.afm.ro și pagina de Facebook pentru informații corecte și actualizate, completează comunicatul.