Acasă EconomieIndustrie Nuclearelectrica vrea un profit net de 38,34 milioane lei în acest an

Nuclearelectrica vrea un profit net de 38,34 milioane lei în acest an

de A

cernavoda-pozaProducătorul de energie de stat Nuclearelectrica estimează un profit net de 38,34 milioane lei în acest an, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli publicat în Monitorul Oficial.

Veniturile totale ale companiei sunt preconizate la 1,884 miliarde lei, iar cheltuielile la 1,83 miliarde lei.

Cheltuielile cu personalul sunt stabilite la 307,46 milioane lei. Numărul de personal prognozat la finele anului este de 2.141 salariaţi, iar câştigul mediu lunar determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este de 8.876 lei (circa 2.000 de euro).

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producţia de electricitate totală a României.

din aceeasi categorie