Acasă EconomieIndustrie Nuclearelectrica, profit net mai mare cu 13% în 2015

Nuclearelectrica, profit net mai mare cu 13% în 2015

de A

cernavoda-pozaSocietatea naţională Nuclearelectrica a realizat anul trecut un profit net în valoare de 149,84 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de profitul net de 133,06 milioane lei înregistrat în anul 2014, precum şi un rezultat global total de 154,45 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozitare, depreciere şi amortizare) a crescut cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 601,08 milioane lei.

Veniturile societăţii au totalizat 1,74 miliarde de lei, din care 1,67 miliarde de lei venituri din vânzarea energiei electrice şi 75,24 milioane lei venituri din transportul energiei.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor, iar Fondul Proprietatea 9% din acţiuni. Nuclearelectrica administrează cele două reactoare nucleare ale centralei din Cernavodă, care au împreună circa 1.400 MW.

din aceeasi categorie