Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a semnat Actul Adiţional de preluare a licenţei de concesionare a activităţii de exploatare Tulgheș-Grinţieş, informează compania printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Preluarea s-a făcut în baza Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind aprobarea transferului drepturilor şi obligaţiilor stabilite prin licenţa de concesionare a activităţii de exploatare a minereului de uraniu din perimetrul Tulgheș-Grinţieş, judeţul Neamţ, publicat în Monitorul Oficial din 26 iulie 2021.
„Transferul către SNN al licenţei de concesionare a activităţii de exploatare Tulgheș – Grinţieş împreună cu toate drepturile şi obligaţiile aferente s-a realizat cu titlu gratuit. În perioada imediat post-transfer, SNN va realiza o analiză complexă asupra modalităţilor optime de utilizare a licenţei, respectiv a resurselor, în vederea identificării şi implementării celei mai avantajoase metode de valorificare a acestei licenţe”, se menţionează în raport.
Declanşarea iniţierii demersurilor în vederea transferului licenţei de concesionare a activităţii de exploatare în perimetrul Tulgheș-Grinţieş a fost aprobată prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN din 30 martie 2020.
Preluarea licenţei de concesionare a acestui perimetru, coroborat cu preluarea unor active ale sucursalei Feldioara a Companiei Naţionale a Uraniului, are în vedere, conform hotărârilor acţionarilor Nuclearelectrica, consolidarea ciclului integrat de combustibil nuclear şi crearea premiselor pentru dezvoltarea lanţului intern de aprovizionare în avantajul competitiv al României şi al SNN, se mai arată în comunicat.
Societatea Naţională Nuclearelectrica este singurul producător de energie nucleară din România şi de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6, compania fiind înfiinţată în 1998. Compania are două sucursale, fără personalitate juridică, respectiv Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare, şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.
În octombrie 2013, SNN a listat pe Bursa de Valori Bucureşti un pachet de 25.368.236 acţiuni, reprezentând 10% din capitalul social al SNN. Acţiunile companiei au fost admise la tranzacţionare la categoria I a BVB în data de 4 noiembrie 2013. Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, cu 82,4981% din acţiuni.


