Acasă Stiri ExterneAfrica Nou șef la OECD

Nou șef la OECD

de M G

Mathias CORMANN

Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann a fost ales în funcţia de secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), au declarat pentru AFP surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Politicianul de 51 de ani a fost ales „cu o majoritate strânsă” în timpul întâlnirii de la Paris a ambasadorilor celor 37 de state membre OECD, precizează sursele.

Mathias Cormann, ministrul de Finanţe din Australia cu cel mai îndelungat mandat şi eminenţa cenuşie a Partidului Liberal australian, şi-a dat demisia din Parlament anul trecut pentru a candida la conducerea OECD. Dar candidatura sa a fost criticată de organizaţiile de mediu, care au apreciat că declaraţiile sale în problema schimbărilor climatice nu îl califică pentru această funcţie.

El este un câştigător neaşteptat, depăşind-o pe suedeza Cecilia Malmström, care a ocupat postul de comisar european al comerţului.

Mexicanul Angel Gurria este cel care, la capătul a trei mandate, a transformat profund OECD, extinzând instituţia prin includerea ţărilor în curs de dezvoltare. Mandatul de cinci ani al lui Gurria expiră în mai.

Luna aceasta, fostul comisar european Anna Diamantopoulou, candidata Greciei la postul de secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), a anunţat că se retrage din cursă, astfel că, în ultima etapă a procesului de selecţie, au mai rămas Cecilia Malmström şi Mathias Cormann.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 37 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

din aceeasi categorie