Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat miercuri forma finală a contractului de administrare cu Franklin Templeton Investment şi l-au mandat pe preşedintele Comisiei de Selecţie, Enache Jiru, să semneze contractul cu firma americană. De asemenea, au votat noua componenţă a Consiliului de Supraveghere. Nici nu i-au votat bine, că unii dintre acţionarii privaţi par hotarâţi să-i conteste în instanţă. De reamarcat, acţionarii Fondului sunt Ministerul Finanţelor, cu 59,83% din capitalul social, 75 de persoane juridice – 9,86% şi 3.123 de persoane fizice – 30,3%.
Noul Consiliu de Supraveghere este format din Gheorghe Pogea (fost ministru de Finanţe şi, se pare, viitor preşedinte al Consiliului), Graţiela Iordache (secretar de stat la Finanţe), Ene Dinga (fost ministru al Integrării), Nicoleta Dumitrean, Romulus Goean şi Corin Trandafir (avocatul familiilor Malaxa şi Auschnitt, cei mai importanţi acţionari privaţi ai FP). Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi fost premier desemnat al României, deşi aprobat de AGA, şi-a retras candidatura.
Reamintim, compania Franklin Templeton Investments management (Londra) a câştigat licitaţia pentru administrarea Fondului Proprietatea la începutul lunii iunie 2009, având o ofertă mai bună decât a concurentului din etapa finală, Morgan Stanley Investment Management. Compania americană a prelungit cu şase luni, până pe 9 iunie 2010, valabilitatea ofertei finale pentru administrarea FP, care expira la 6 decembrie 2009.
Preşedintele comisiei de selecţie a Fondului Proprietea, Enache Jiru, a renunţat, la începutul lunii octombrie a anului trecut, la împuternicirea acordată de acţionarii Fondului Proprietatea de a semna contractul de administrare cu Franklin Templeton Investment, motivând că decizia AGA intră în contradicţie cu mandatul primit de la Guvern.
Între timp, cele două documente au fost puse în concordanţă, iar Enache Jiru a declarat că “nu mai vede niciun motiv ca acest contract să nu fie semnat”, probabil în luna martie.
În ceea ce priveşte listarea acţiunilor FP la bursă, Ionuţ Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea, speră ca anul acesta să înceapă tranzacţiile. Conform acestuia, mai sunt câteva aspecte legislative de pus la punct, precum modificarea, în Parlament, a OUG 81/2009, pentru eliminarea obligativităţii listării după ce are loc o ofertă publică de vânzare. Pe de altă parte, tranzacţiile pe ROTC (Romanian Over The Counter – un sistem alternativ de tranzacţionare, lansat anul trecut de Asociaţia Brokerilor) ar putea începe abia după ce acest sistem “va fi verificat” printr-o primă emisiune. În curând, pe ROTC vor fi tranzacţionate obligaţiunile lansate de municipiul Horezu. Ceea ce presupune că, după o evaluare a acestei prime emisiuni, acţiunile FP ar putea fi tranzacţionate pe ROTC.
Ionuţ Popescu renunţă la bani
Directorul geberal al Fondului Proprietatea a anunţat că a cerut ca, începând cu 1 martie 2010, salariul său să fie egal cu al unui secretar de stat, adică de 4.800 lei. Membrii Consiliul de Supraveghere au, conform legii, 35% din salariul directorului general. Ceea ce înseamnă că, în loc de circa 2.000 euro pe lună, membrii Consiliului vor încasa 1.680 lei.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea are în portofoliu 88 de societăţi comerciale.


