Ministerul Mediului şi Pădurilor a lăsat la dispoziţia publicului doar 5 zile, până pe 10 ianuarie 2011, pentru face observaţii cu privire la modul în care va fi aplicată taxa de poluare în acest an. De altfel, mari schimbări nu pot rezulta în urma consultării publice, pentru că acest proiect de HG conţine normele de aplicare a a OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, modificată şi completată la sfârşitul anului trecut. Cea mai importantă modificare a ordonanţei de urgenţă de referă la majorarea acestei taxe.
Principalele schimbări preconizate se referă la introducerea maşinilor cu motoare Euro 5 la plata taxei de poluare şi la actualizarea cotei maxime de reducere a taxei, de la 95% la 90%, ceea ce presupune, pe lângă alţi coeficienţi, majorarea taxei de poluare. Prin actualizarea indicilor de calcul ai reducerii suplimentare (în funcţie de vechime, stare generală, nivel de dotare şi rulaj) se are în vedere limitarea accesului în parcul naţional auto a autoturismelor vechi şi extrem de poluante, în general cele de peste 10 ani, care sunt vizate a fi scoase din parcul auto prin programul de înnoire a acestuia, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern.
Prin acest proiect, se preconizează introducerea unei cerinţe suplimentare privind dovada dobândirii autovehiculului. Foarte important este faptul că se introduce obligativitatea plăţii taxei pe poluare la reintroducerea în parcul naţional unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul naţional, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei.
Taxe pentru buget
Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre privind modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 atrage atenţia asupra impactului taxelor de poluare asupra veniturilor bugetare.
Comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, conform raportului Comisiei Europene „Tendinţele taxării în Uniunea Europeană, ediţia 2010”, pe baza datelor din anul 2008, veniturile fiscale provenite din taxe de mediu reprezentau 1,8% din PIB, respectiv 6,3% din totalul taxelor, aceste valori situând România pe locul 25, respectiv locul 17.
În privinţa veniturilor din taxe pe poluare/exploatare resurse naturale, România ocupa locul 22, atât ca pondere din PIB cât şi ca procent din totalul taxelor. Cât priveşte veniturile din taxe pe carburanţii de transport, România se situa pe poziţia 23, cu 1,1% din PIB, respectiv pe locul 14, cu 4,0% din totalul taxelor. Veniturile din taxele de mediu au înregistrat o scădere globală în ultimii ani.
Pe de altă parte, fondurile provenite din colectarea taxei pe poluare constituie peste 80% din veniturile Administraţiei Fondului pentru Mediu, care finanţează programe şi proiecte de mediu, precum Programul “Rabla” sau „Casa Verde”.


