Acasă Stiri ExterneEuropa Nicio tranzacție definitivă la Rompetrol

Nicio tranzacție definitivă la Rompetrol

de M G

Grupul KMG International, fostul Rompetrol Group, se angajează ocazional în discuţii cu diverse părţi cu privire la potenţiale colaborări, dar nicio tranzacţie nu se află într-o etapă definitivă, se arată într-un comunicat al companiei.

„Grupul KMG International N.V. (din care fac parte Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services) ia act de relatările recente din mass-media din Polonia şi România, privind interesul manifestat de Polski Koncern Naftowy Orlen SA (PKN Orlen) şi Chimcomplex (CHOB) faţă de business-ul Grupului KMG International”, spun reprezentanţii companiei.

Ocazional, Grupul KMG International se angajează în discuţii cu diferite părţi cu privire la unele potenţiale tranzacţii şi/sau cooperări, care vizează diferite oportunităţi de dezvoltare, în măsura în care o astfel de colaborare poate aduce valoare adăugată sau sinergie activităţilor KMG International, au susţinut aceştia.

„În prezent, nicio tranzacţie nu se află într-o etapă definitivă şi nu există o certitudine că va avea loc vreo tranzacţie cu oricare dintre potenţialii parteneri”, se mai arată în comunicat.

Pe 16 decembrie, Chimcomplex Borzeşti a anunţat că ţinteşte achiziţia Rompetrol (KMG International) ca parte din strategia sa de dezvoltare, formularea unei oferte în acest sens urmând să aibă loc la începutul anului 2022, potrivit unui raport al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti.

„Consecventă cu strategiile sale în ceea ce priveşte dezvoltarea şi operaţionalizarea Diviziei Verzi, compania anunţă că Alianţa Europeană pentru Hidrogen Curat a selectat trei proiecte depuse de Chimcomplex SA Borzeşti spre a trece în etapele următoare. Aceste proiecte, codificate sub denumirea GreenComplex, vizează producţia de hidrogen, hidrogenul ca materie primă pentru industria chimică şi hidrogen pentru energie termică. Toate aceste proiecte răspund strategiei avute în vedere la nivelul industriei europene de valorificarea pe scară largă a hidrogenului în Europa. În ceea ce priveşte Divizia de Chimie şi de integrare petrochimică, compania anunţă finalizarea unor studii preliminare şi includerea oportunităţii dezvoltării unor parteneriate şi a achiziţiei Rompetrol (KMG International) în strategia de dezvoltare a societăţii, urmărindu-se formularea unei oferte în acest sens la începutul anului 2022”, se arată în raport.

De asemenea, în scopul finanţării proiectelor menţionate şi implementării strategiilor de dezvoltare, compania are în vedere demararea unei emisiuni de bonduri (obligaţiuni) în prima jumătate a anului 2022 şi atragerea de parteneri de equity, la acest moment fiind finalizat procesul de selecţie a consultantului financiar internaţional care va asista societatea Chimcomplex Borzeşti în acest demers, fiind vorba despre Rothschild & Cie.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

În urmă cu trei ani, Chimcomplex a achiziţionat activele Oltchim, între timp devenind cea mai mare companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

din aceeasi categorie