Americanii au ajuns să nu-şi mai schimbe maşinile atât de des ca până în urmă cu câţiva ani. O modalitate de a arăta celorlalţi standardul de viaţă îl reprezenta şi rapiditatea cu care un american îşi schimba automobilul. În plus, societatea de consum încuraja astfel de practici, inclusiv prin credite suficient de lejer obţinute. O dată cu criza financiară, împrumuturile n-au mai fost la fel de uşor de obţinut, iar americanii au ajuns să-şi modifice uşor stilul cheltuitor de viaţă: îşi schimbă autoturismele mai rar.
Americanii folosesc o maşină nouă în jur de şase ani, o perioadă cu peste un sfert mai lungă decât înainte de recesiune, datorită economiei încă slăbite şi a creşterii “duratei de viaţă” a autovehiculelor, relevă un nou studiu, citat de Reuters şi preluat de Agerpres.
Studiul, realizat de compania de analiză a pieţei Polk, relevă cea mai lungă perioadă de păstrare a maşinilor şi camioanelor noi în SUA de când institutul a început să facă astfel de cercetări, în 2001, analizând înmatriculările de maşini pe teritoriul american.
Durata medie de folosire a maşinilor noi era în trimestrul al treilea din 2011 de 71,4 luni (circa 6 ani), în creştere faţă de cele 66,7 luni 8aproximativ 5,5 ani) din primul trimestru. Înainte de criza care a lovit vânzările auto şi care a început în al treilea trimestru din 2008, proprietarii ţineau în medie maşinile noi circa 56 de luni (puţin peste 4,5 ani).
O durată mai lungă de folosire a unei maşini ar putea fi legată de dorinţa oamenilor de a cheltui mai chibzuit în contextul unei pieţei a muncii în continuare slăbită, de posibilităţile reduse de finanţare pe termen lung pentru a putea achita rate lunare şi de calitatea mai bună a maşinilor, a precizat Polk.
Noul studiu mai arată că persoanele care achiziţionează un vehicul folosit îl păstrează timp de circa 50 de luni, în creştere faţă de 2008, când media era de 40 de luni.


