Acasă MediuDezvoltare Durabila Mediul şi transporturile ne bagă în infringement

Mediul şi transporturile ne bagă în infringement

de GM

România a avansat în două cazuri de încălcare a dreptului comunitar privind protecţia mediului şi a primit avize motivate, ultima etapă înaintea unui proces prin care se stabilesc amenzile pe care statul trebuie să le plătească. La acestea se adaugă deschiderea unei proceduri de infringement în domeniul transporturilor. Cel mai important este faptul că atenţionările se referă la unele dintre cele mai grave probleme de mediu şi de transporturi cu care se confruntă România – deşeurile, iazurile de decantare şi infrastructura feroviară.

Comisia Europeană este îngrijorată că România nu îşi protejează corespunzător proprii cetăţeni împotriva efectelor managementului inadecvat al deşeurilor, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei. “În ciuda avertismentelor anterioare, cele mai recente informaţii de care dispune Comisia arată că 19 depozite de deşeuri din România sunt încă funcţionale, încălcînd legislaţia UE privind deşeurile şi depozitele de deşeuri”, specifică documentul, care precizează că acest fapt reprezintă un risc grav pentru sănătatea umană şi pentru mediu . “Într- un efort de a îndemna România să accelereze acţiunile sale în acest domeniu, Comisia trimite un aviz motivat”, se arată în comunicat.

Comisia Europeană a mai trimis un aviz motivat cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor legate de ecologizarea a două iazuri de decantare, de cupru şi zinc, de la Moldova Nouă. “Iazurile de decantare sunt o sursă majoră de praf toxic, care are consecinţe importante pentru sănătatea umană şi pentru mediu”, se arată în comunicatul Comisiei. Potrivit documentului, “CE este îngrijorată de faptul că România nu a reuşit să ia măsurile necesare pentru a controla emisiile, precum şi pentru a preveni abandonarea siturilor”. Comisia a iniţiat procedura privind încălcarea dreptului comunitar în acest domeniu în octombrie 2012.

CE atenţionează că, dacă România nu acţionează în termen de două luni, Comisia poate deferi cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, avizul motivat fiind ultima etapă înaintea unui proces în care se stabilesc amenzile pe care trebuie să le plătească statul pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Discriminare la trenurile diesel

“Comisia Europeană este preocupată de echilibrul financiar al administratorului infrastructurii româneşti pentru următorii ani”, se arată într-un comunicat de presă al CE. Documentul precizează că reţeaua feroviară din România este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, dar şi că tarifele impuse trenurilor de marfă sunt printre cele mai ridicate din Europa. Potrivit comunicatului, CE a constatat că infrastructura feroviară înregistrează deficite din ce în ce mai mari, în timp ce părţi importante din reţea nu au fost menţinute în stare bună. Tot Comisia a constatat că, în acelaşi timp, administratorul infrastructurii nu are stimulente care să ducă la reducerea costurilor şi tarifelor.

Pe de altă parte, directiva privind spaţiul feroviar unic european impune statelor membre să asigure echilibrul financiar al administratorului infrastructurii cu stimulente eficiente pentru a reduce costurile şi taxele. În decizia sa de a deschide o nouă procedură de infringement, Comisia a plecat de la faptul toate rutele feroviare principale din România sunt electrificate, iar trenurile diesel, care utilizează motorina drept combustibil, trebuie să contribuie la finanţarea echipamentelor electrice de pe calea ferată la fel ca trenurile electrice. “Având în vedere că directiva UE limitează taxele pentru costurile directe ale serviciilor de transport feroviar, Comisia cere României să nu impună de taxe trenurilor diesel”, completează comunicatul.

din aceeasi categorie