Acasă MediuDezvoltare Durabila Măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice

Măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice

de L M

România trebuie să se adapteze la efectele schimbărilor climatice, astfel că Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se dotează. Dacă ministrul Mediului se gândește la biciclete electrice, Raed Arataf are în vedere diversificarea formelor de informare a populației, pentru că, în caz de dezastru, singura măsură de protecție este adăpostirea.

La schimbările climatice participăm fiecare dintre noi, prin poluarea pe care o producem”, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, luni, în cadrul „Săptămânii adaptării la schimbările climatice”. „Măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administraţia Naţională de Meteorologie, Garda Naţională de Mediu, duc exact în direcţia diminuării emisiilor cu efect de seră. Avem programul Rabla, iar în acelaşi timp am implementat finanţare pentru achiziţionarea de maşini electrice şi, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice. Sunt măsuri pertinente pe care le ţinem sub supraveghere. Ne gândim foarte bine să implementăm tot ce înseamnă circulaţia în zone critice în marile aglomerări, astfel încât deplasarea către locul de muncă să se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent că vorbim de maşini personale sau de cele de transport public în comun. Am implementat, de asemenea, inclusiv finanţare pentru RO-LA, un program guvernamental multianual pentru transportul a tuturor vehiculelor de gabarit mare pe calea ferată, astfel încât poluarea să nu mai fie la nivelul de astăzi, iar circulaţia rutieră pe şosele să nu mai fie îngreunată. Vrem ca fiecare cetăţean din această ţară să ştie ce sunt schimbările climatice şi care sunt măsurile care se iau pentru diminuarea acestora”, a menţionat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, în perioada următoare, ministerul de resort, alături de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), va depune un proiect pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pe exerciţiul financiar 2014 -2020, astfel încât reţeaua de radar meteo să poată să fie performantă, iar previziunile să fie realizate în timp util.

Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) organizează, în perioada 16-17 octombrie, conferinţa internaţională Fenomene meteo extreme şi sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale.

Adaptarea IGSU

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-o conferinţă de specialitate, a susținut că cea mai importantă este adaptarea oamenilor la noile condiții meteorologice. El a enumerat trei pași ce trebuie urmați, pentru minimizarea riscurilor în astfel de situații.

„Adaptarea (n.r. – la schimbările climatice) trebuie să înceapă, în primul rând, cu omul. Omul trebuie să înţeleagă că lucrurile nu mai sunt ca înainte, că la o vijelie mare trebuie să se adăpostească. Primul pas este reprezentat de educarea populaţiei, care este foarte importantă, să recunoască, să ştie ce are de făcut, să ţină cont de sfaturi. Dacă eşti anunţat că vine o vijelie, iar afară este totuşi soare, trebuie să ţii cont de avertizare, pentru că vremea se schimbă foarte repede”, a spus Arafat.

Al doilea pas este reprezentat de avertizarea populției, care trebuie adaptată, pentru că ceea ce avem acum nu este suficient. „Soluţia este să venim cu mai multe modalităţi de avertizare care să fie complementare şi în centrul lor să avem o modalitate de bază. Aici vorbim despre <RO-ALERT>, un sistem care ne va permite să transmitem mesaje care vor fi altfel decât SMS-urile, în sensul că vor fi transmise instantaneu. Este un sistem care se numeşte <Cell Broadcasting> şi care în multe ţări europene a început să fie implementat. Acest sistem a fost deja aprobat prin ordonanţă de urgenţă. Suntem în faza în care specificaţiile sunt realizate de către STS şi colegii de la IGSU se pregătesc cu negocierile care vor fi cu mai mulţi furnizori pentru alegerea sistemului cel mai potrivit. Etapa următoare va fi crearea sistemelor corespondente la nivelul operatorilor de telefonie cu care colaborăm foarte bine, a explicat Arafat.

Potrivit secretarului de stat din MAI, în afara noului sistem RO-ALERT”, va rămâne în vigoare şi aplicaţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Ştiţi cu toţii despre aplicaţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Asta nu ne permite numai să avertizăm, ci să şi primim şi mesaje, să fie interactivă. Chiar dacă apare sistemul <RO-ALERT>, sistemul existent rămâne. Ultimul pas pe care l-am făcut este că am reuşit să conectăm aplicaţia direct cu sistemul de avertizare al ANM, iar de vreo două săptămâni aplicaţia a scurtat timpul de alertare. Pe lângă acest lucru, am mai făcut un pas cu mass-media. Televiziunea Română a fost prima semnatară de acord de colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, urmată de Antena 3. Am trimis la toate televiziunile private şi toate instituţiile media private şi publice rugămintea să semneze acest acord de colaborare pentru avertizarea populaţiei. De asemenea, avem un acord semnat şi cu Radiodifuziunea Română. Suntem în ultimele testări şi veţi vedea că anumite mesaje vor începe să fie afişate pe croll – Cod galben, Cod portocaliu. Vor fi mesaje şi cu ce este nevoie de făcut, iar în situaţii extreme este posibil să ajungem la întreruperea emisiei, cu un mesaj din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pe un ecran roşu. Mesajul va fi citit în română şi engleză şi va fi foarte clar despre ce este de făcut în situaţia respectivă, a spus oficialul.

Sistemul RO-ALERT” a apărut ca o necesitate de informare și alarmare după furtunile din vestul țării, care au dus la moartea a opt persoane.

Ultima etapă a programului este reprezentată de adaptarea capacității de intervenție. „Cred că în doi ani, dotarea IGSU va fi de nerecunoscut”, a completat Raed Arafat.

din aceeasi categorie