Acasă Stiri ExterneAsia Pacific Maşinile electrice domină Salonul auto de la Beijing

Maşinile electrice domină Salonul auto de la Beijing

de A

China auto masina electricaSalonul auto de la Beijing, care a început luni, se concentrează în acest an pe SUV-uri şi vehicule electrice şi hribride, pe fondul intensificării concurenţei şi încetinirii creşterii celei mai mari pieţe auto din lume, relatează ETAuto.com. Evenimentul anual, organizat alternativ la Beijing şi Shanghai, are loc după o creştere a vânzărilor auto în China de 4,7% în 2015, sub avansul de 6,9% în 2014, potrivit datelor Asociaţiei Chineze a Producătorilor Auto.

Anul trecut, în China au fost comercializate 24,6 milioane de vehicule, piaţa având o importanţă crucială pentru producătorii străini şi locali.

”Piaţa încetineşte. Acţionează tot mai mult ca o piaţă matură, nu emergentă”, a declarat preşedintele şi driectorul general al Ford China, John Lawler, adăugând că este un mediu tot mai competitiv.

Producători din întreaga lume expun peste 70 de  modele, de la automobile concept ale Chevrolet şi Faraday Future şi până la vehiculele Tesla.

O atenţie deosebită a atras startup-ul Qiantu, prezent cu conceptul K50, un automobil electric sport de lux din fibră de carbon şi aluminiu,  care ar urma să fie lansat anul viitor.

Marca Audi, divizie a Volkswagen, are o poziţie de invidiat pe piaţa chineză şi este considerată de mult timp ca o marcă dorită de cumpărători. Cu toate acestea, şi Audi resimte presiunea pieţei.

”În mod sigur concurenţii încearcă să câştige cotă de piaţă, iar unii au succes. Concurenţa preţurilor devine mai dură”, a declarat Joachim Wedler, preşedintele Audi China.

Creşterea PIB-ului chinez a încetinit la 6,9% anul trecut, cel mai lent avans economic din ultimul sfert de secol.

Vânzările de SUV-uri şi modele electrice şi hibride au crescut puternic, cu 52,4% în 2015, depăşind cu mult performanţele altor tipuri de vehicule.

În cazul SUV-urilor sub branduri chineze, majoritatea mai ieftine decât modele străine, livrările au urcat anul trecut cu 82,8%, dominând piaţa internă.

Rata de penetrare a automobilelor este de sub 30% din gospodării, în cea mai populată ţară a lumii, a arătat şeful Toyota China, Hiroji Onishi.

”Comparativ cu aparatura electrocasnică şi dispozitivele mobile, rata de penetrare a automobilelor este încă foarte scăzută. Putem spune că China este încă în curs de motorizare”, a spus Onishi.

Directorul brandului Mercedes-Benz în China, Hubertus Troska, a declarat că avansul vânzărilor mărcii în China va încetini pe ansamblul anului 2016, după creşterea de 39% înregistrată în primul trimestru.

Vânzările în China au crescut în primul trimestru de trei ori mai rapid decât cele ale BMW Mercedes-Benz. În acest fel, Mercedes-Benz a devansat în primul trimestru BMW, ca cel mai mare furnizor de automobile de lux la nivel global.

Troska a arătat că clienţii Mercedes-Benz din China au o vârstă medie de 37 de ani, cumpărătorii chinezi de automobile de lux fiind cei mai tineri din lume.

din aceeasi categorie