Petrolul Brent, tranzacţionat pe bursa londoneză, a atins cel mai ridicat nivel după august 2008, de aproape 125 dolari/baril, după ce toată săptămâna a tot urcat, de la circa 118 dolari/baril. Evident, cotaţiile “aurului negru” se reflectă şi pe piaţa din România, preţurile carburanţilor depăşind 60.000 lei vechi pentru un litru.
Ca la orice marfă, şi preţul ţiţeiului depinde de cerere şi ofertă. Pe de o parte, pe măsură ce economia mondială iese din criză, cererea de petrol este tot mai mare. Pe de altă parte, atacurile asupra unor exploatări petroliere din Libia, dar şi şi îngrijorarea că amânarea alegerilor din Nigeria va provoca un nou val de violenţe, au provocat pieţei internaţionale temeri privind întreruperea livrărilor de ţiţei, ceea ce “se traduce” prin scăderea ofertei. Astfel, pe piaţa petrolieră asistăm la un “cocktail exploziv”: creşterea cererii concomitent cu scăderea ofertei. Evident, nu trebuie neglijat nici “aportul” speculatorilor, cea mai influenţabilă categorie de “clienţi” pentru petrol: cum “simt” că va creşte cererea de ţiţei sau că va scădea oferta, cum cumpără din ce în ce mai mult sau la preţuri din ce în ce mai mari, în speranţa că vor revinde la preţuri şi mai mari. De altfel, petrolul este cea mai tranzacţionată marfă din lume: dacă, zilnic, se consumă, la nivel mondial, circa 84 milioane barili de petrol, se tranzacţionează aproximativ 900 milioane de barili! La asemenea cifre, evident că şi cel mai mic zvon privind, de exemplu, limitarea exporturilor, are repercursiuni asupra preţurilor.
De altfel, recent, preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat că preţul barilului de petrol, determinat de „chestiuni politice”, va ajunge la 150 de dolari. În aceeaşi zi, cotaţia petrolului a depăşit pragul de 120 de dolari pe bursa londoneză.
„La ora actuală, creşterea preţului la petrol nu este determinată de criteriile pieţei, ci de chestiuni politice (…) M-aţi întrebat dacă preţul va creşte în continuare: da, va creşte. Cred că va atinge 150 de dolari”, a declarat Ahmadinejad.
Iranul este al doilea producător din OPEC, organizaţie pe care o prezidează în prezent.
Statele membre OPEC sunt divizate asupra necesităţii de a majora producţia, pentru a încetini această creştere a preţurilor, alimentată în special de turbulenţele din Orientul Mijlociu şi de oprirea producţiei libiene. Iranul susţine că această creştere nu ridică probleme şi a reafirmat, recent, că nu este necesară nicio decizie a OPEC. Kuweitul, în schimb, şi-a exprimat dorinţa asupra unui preţ „mai jos”, care „ar trebui să se situeze între 90 şi 100 de dolari”.
Benzina “a sărit” de 60.000 lei vechi pe litru
În urma creşterii preţului mondial al ţiţeiului, şi marile companii petroliere de pe piaţa românească au majorat preţul carburanţilor.
Principalele companii care deţin rafinării şi staţii de carburanţi în România sunt OMV Petrom (deţinută de grupul austriac OMV şi care are rafinăriile Petrobrazi şi Arpechim – acum închisă), Rompetrol (din grupul kazah KazMunaiGaz, care deţine şi rafinăriile Petromidia şi Vega) şi Lukoil România (subsidiată a grupului rus Lukoil, care deţine rafinăria Petrotel Teleajen).
La benzina OMV Carrera 100, comercializată de Petrom (cea mai mare companie petrolieră locală), preţul de referinţă a ajuns la 6,01 lei/ litru. Benzina Premium fără plumb 95 costă la 5,21 lei/ litru, iar Top Premium fără plumb 99+ are un preţ de 5,59 lei/ litru. Motorinele Top Euro Diesel 5 şi OMV Sprint Diesel au un preţ de 5,38 lei/ litru, respectiv 5,4 lei/ litru, iar Euro Diesel 5 şi OMV Alpin Diesel costă 5,24 lei/ litru, respectiv 5,72 lei/ litru. De remarcat, preţurile din benzinăriile OMV Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de cele de referinţă.
La Rompetrol, benzina Alto 101 costă 6,02 lei pe litru, în timp ce benzina Efix 95 costă 5,35 lei/ litru. Totodată, noile preţuri ale sortimentelor de motorină Efix şi Alto 55 sunt 5,41 lei litru şi 5,72 lei pe litru.
Lukoil România a scumpit, la rândul său, cu până la şase bani pe litru preţul carburanţilor. Preţul benzinei Ecto a crescut de la 5,69 lei la 5,75 lei pe litru, iar cel al motorinei Ecto Super Diesel a fost majorat de la 5,59 lei la 5,65 lei pe litru, potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a Lukoil România. Sortimentele Euroluk 95 şi Euro L Diesel au fost scumpite cu cinci bani, la 5,26 lei şi 5,33 lei pe litru.
Conform Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), preţul mediu al ţiţeiului a fost, în decembrie 2010, de 88,56 dolari/baril, în ianuarie 2011 – de 92,83 dolari/baril, pentru ca acum să ajungă la aproape 125 dolari/baril. Astfel, în aproape patru luni, preţul petrolului a urcat cu peste 41%.
În aceste condiţii, nu-i de mirare că s-au scumpit şi carburanţii pe piaţa românească. De remarcat, la preţul ţiţeiului, pe piaţa internă s-a suprapus şi TVA-ul de 24%, majorarea accizei, precum şi eliminarea facilităţilor la accizarea biocarburanţilor.
Astfel, la Petrom, cel mai popular sortiment de benzină, Premium fără plumb 95, s-a scumpit, de la 4,94 lei/litru la 1 ianuarie, la 5,21 lei/litru în prezent, reprezentând o majorare de 5,5%. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2009 (când am intrat “oficial” în criză) şi până în prezent, preţul la acest timp de benzină aproape s-a dublat (după ce, în ianuarie 2009, era de 2,87 lei/litru).


