Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, majorarea cu circa 75% (781,1 milioane drepturi speciale de tragere – DST) a cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), de la 1.030 milioane DST, cât este în prezent, la 1.811,4 milioane DST, se arată într-un comunicat al Executivului.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că decizia Guvernului se referă la Rezoluţia nr. 66-2 din 2010 a Consiliului Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional, care prevede majorarea capitalului social al FMI, prin creşterea cotelor ţărilor membre.
„Nu este vorba despre Pactul Fiscal. Decizia Guvernului nu se referă la acel fond care se constituie la nivelul FMI pentru a ajuta ţările în dificultate”, a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu.


