Acasă Economie Mai multe investiții în metalurgie

Mai multe investiții în metalurgie

de M G

Cheltuielile totale de investiţii în sectorul metalurgic au însumat anul trecut 278,4 milioane de lei, în creştere, în termeni nominali, cu 42,3% faţă de 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile au înregistrat creşteri la utilaje folosite pentru pregătirea şarjei (13,4 ori), alte instalaţii metalurgice (127,2%), cuptoare pentru pregătirea fontei şi feroaliajelor (126,8%), turnarea continuă (+46%) şi laminoare (+7,4%). Cheltuielile de investiţii au scăzut la topitorii de oţel (-7,4%).

Cheltuielile pentru protecţia mediului au reprezentat 14,2% din totalul cheltuielilor de investiţii, înregistrând o creştere cu 191,2% faţă de anul 2018.

În 2019, producţia de oţel brut a fost de 3,43 milioane tone, în scădere cu 2,8% faţă de anul anterior. Consumul de aglomerat feros a rămas la acelaşi nivel, iar consumul de minereuri de fier şi concentrate a crescut cu 1,1%, ceea ce a condus la majorarea producţiei de fontă de furnal cu 3,9%. Consumul de pelete pentru producerea fontei a scăzut cu 13,3%.

De asemenea, s-a înregistrat o scădere cu 8,7% a consumului de feroaliaje pentru obţinerea de oţel brut, care se reflectă în scăderea producţiei de oţel brut cu 2,8% faţă de anul precedent.

Conform INS, în 2019 s-a observat o creştere a capacităţilor de producţie pentru fontă şi feroaliaje (+2%), oţel brut (+1,7%) şi produse obţinute din produse laminate la cald (+0,8%). Sectoarele metalurgice în care s-au înregistrat scăderi ale capacităţilor de producţie au fost: produse acoperite (-11,4%), produse obţinute direct prin laminare la cald (-3%) şi pregătirea sarjei (-1,5%).

Din punct de vedere al utilizării capacităţilor de producţie, în anul 2019, în sectoarele fontă şi feroaliaje, capacităţile au fost utilizate în proporţie de 99% (faţă de 97,2% în 2018), iar instalaţiile de producere a oţelului brut au fost utilizate la 69,5% din capacitate (faţă de 74,6% în 2018).

Datele INS mai relevă faptul că intrările de deşeuri din afara societăţilor au scăzut cu 12,2% în 2019 faţă de anul precedent. În acelaşi timp, consumul intern de deşeuri a scăzut cu 7,5%, iar cantitatea de deşeuri rezultate din sectorul metalurgic s-a redus cu 5,4%. De asemenea, stocul de deşeuri la sfârşitul anului s-a diminuat cu 27% faţă de anul anterior, iar vânzările de deşeuri au crescut cu 23,7%.

În ceea ce priveşte resursa de energie electrică, aceasta a fost anul trecut de 2.455.200 MWh, în scădere cu 10,2% faţă de 2018. Din totalul de energie electrică utilizată în sectorul metalurgic, consumul intern al unităţilor a reprezentat 84,3% (2.070.700 MWh), consumul echipamentelor şi instalaţiilor siderurgice fiind de 1.700.700 MWh (89,9% din consum). Cantitatea de 370.000 MWh (17,9%) a fost utilizată de instalaţiile auxiliare şi servicii interne.

Pe tipuri de echipamente şi instalaţii siderurgice, cea mai mare pondere a consumului de energie electrică înregistrată este deţinută de laminoare (530,3 GWh, respectiv 25,6%), urmate de cuptoarele electrice de topire şi turnare continuă (519,3 GWh, respectiv 25,1%) şi de capacităţile de elaborare a oţelului (358,6 GWh, respectiv 17,3%).

Consumul brut de energie în industria metalurgică în anul 2019 a fost de 57.913,2 TJ, în scădere cu 3,3% faţă de anul precedent. Astfel, 52% a fost utilizat pentru secţia de pregătire a încărcăturii pentru furnal, 19,6% pentru alte utilizări, 10,1% pentru producţia de fontă, 7,7% pentru producţia de oţel şi 5,4% pentru laminoare.

Din punct de vedere al resurselor utilizate în industria metalurgică, combustibilii solizi au deţinut în 2019 o pondere de 51,8% (51,2% în 2018), combustibilii gazoşi 33,9% (33,1% în 2018) şi energia electrică a înregistrat o pondere de 12,6% (14,1% în 2018). Din totalul combustibililor solizi, 63% reprezintă cocsul, principalul combustibil utilizat în industria metalurgică.

din aceeasi categorie